Pe forumurile comune de impresii turistice se vorbește extrem de mult despre mâncarea din diverse zone ale lumii. Din păcate nu toți turiștii înțeleg ce mănâncă sau ce li se oferă, unii se declară chiar oripilați de bucătăria câte unei țări, chiar dacă aceasta este europeană. Și e greu să convingi ori să le recomanzi ceva. Dacă un monument, o operă de artă o poți descrie destul de tehnic, cu mâncarea și băutura lucrurile stau altfel: poți da rețete, istorii, legende despre un fel de mâncare dar nu poți transmite gustul, mirosul acesteia. Acelea se încearcă la fața locului și abia atunci îți poți da seama dacă te atrage sau nu. Cam așa am pățit eu cu bucătăria portugheză. Citind impresii am crezut că voi face foamea sau mănânc doar pasteis de nata » ?, foarte lăudate. La fața locului, exersând cu mult sârg ☺, mi-am dat seama că n-aș refuza nicicând o masă portugheză, indiferent de zona geografică a țării. Mai ales prin nordul Portugaliei!
Restaurant Salmao, ultimul loc unde am luat o masă consistentă, chiar foarte, în Porto anului 2018. Duminică seara, nu foarte târziu, am avut o mare dilemă în inima istorică a orașului Porto, restaurantele erau închise încă de la ora locală 20! Ne era puțin foame și ne gândeam că suntem nevoiți să coborâm pe malul râului Douro la una din multele terasele dar și acolo puteam să dăm doar de localuri arhipline. Din toate locurile plăcute, liniștite din centrul istoric și pe care pusesem ochii, acum n-am mai găsit deschis decât la acest restaurant, Salmao și unde singurele mese libere erau în interior.
Restaurantul nu arată cine știe cum, este și în spatele zonei istorice dar destul de aproape de hotel Moov unde eram cazați. Fiind singura posibilitate și știind că de obicei localul este plin indiferent de momentul zilei, am intrat și ne-am ales o masă, din cele trei libere. Imediat a venit patronul, ne-a adus o carafă cu apă și meniurile.
Am ales din prima francesinha, era ultima zi în care mai puteam încerca și acest produs la locul lui de naștere, Porto. Îi spunem patronului care zâmbește și ne dă de înțeles că am ales bine. Ne aduce o carafă cu vin roșu, o limonadă și desigur vine cu tava cu pastel de Bacalhau »?, ne spune prețul și bucuros că acceptăm ne pune câte două la fiecare, plus cutiuțe mici cu sosuri picante și din partea casei un bol cu măsline. Au fost ultimele pasteis de Bacalhau pe care le-am mâncat în Portugalia – de fapt în Porto le spune popular Bolinhos de Bacalhau / prăjiturele de bacalhau și sub acest nume le puteți găsi și pe meniuri sau în vitrina localului.
După cam 15 minute sosește și francesinha în castroane de lut menite să o țină cât mai mult fierbinte, asemeni cu saciul bulgăresc. Monstruoasă ca mărime dar aburii ce ne-au pătruns simțurile ne-au grăbit să începem. A fost foarte bună, nu pot să o compar cu altele pentru că a fost singura pe care am mâncat-o până acum. La final patronul ne-a întrebat de desert. Nici vorbă, abia dacă cu greu am terminat cele aduse. Prețul a fost 30 € (anul 2018) pe un bon de mână dar care, atunci când ne-am ridicat de pe scaun, s-a transformat imediat într-un bon de casă și aveam să pricep că de fapt este o măsură de protecție pentru cazul în care clienți rebeli nu plătesc. Sau dacă mai vrei ceva de băut după ce ai achitat, primești la final un singur bon oficial.
Poate vă întrebați ce e cu francesinha de am dorit să o încercăm. Vă spun din start că este o mâncare mai grea și cu un sos gras. Francesinha, “micuța franțuzoaică” este de fapt o mâncare ce poate avea multe tipuri de carne în diferite feluri, adică friptură de pui, de porc, de vită, cârnați tradiționali portughezi, afumați și cu usturoi, cârnați proaspeți cu multe mirodenii, jambon și alte feluri de mezeluri, toate stratificate pe o felie de pâine. Peste ultimul strat de cărnuri se pune iar o felie de pâine și o felie pătrată de brânză mai moale, de consistența celei topite. Se adaugă un sos de roșii cu, obligatoriu, multă bere, coniac, vin alb și roșu și cu destule condimente, după cum se spune, rețeta secretă a fiecărui bucătar. Se dă la cuptor câteva minute și gata. Se servește cu cartofi prăjiți și recomandarea este cu bere, noi am ales însă vinul. Și obligatoriu de mâncat cât este încă destul de caldă, grăsimile acelea topite adunate în sos nu sunt plăcute altfel. Și tot de preferat ar fi să o asociați cu o băutură alcoolică.
Rețeta se zice că a fost importată de un francez de origine portugheză, stabilit în Porto prin anii 1960, anume Daniel Silva. Ideea a pornit de la celebrele Croque Monsieur și Croque Madame, mult mai simple dar și mai uscate. Rețeta de francesinha a fost adaptată bucătăriei orașului Porto și a prins foarte bine. Sunt voci care spun că rețeta a apărut aici într-o formă mult mai simplă în vremea invaziei lui Napoleon în nordul țării, când soldații săi mâncau pâine cu carne și multă brânză, o formă mai aproape de ideea de sandwich, fiind fără sos. Revenind la părinții francezi ai francesinha, partea amuzantă este că doamna, Croque Madame, este pudic învelită cu un ou ochi, pe câtă vreme domnul, Croque Monsieur nu are nici măcar un gălbenuș!
Francesinha se spune că este unul din cele zece cele mai bune sandvișuri din lume și puteți vedea un mod de preparare mai modernist pe » https://youtu.be/6tX3jKr8RsQ
La un alt local unde am mâncat altceva, am văzut când aduceau la o masă și francesinha cu un ou ochi peste brânza de deasupra, adică dacă tot e bombă calorică, de ce n-ar fi de mare putere?! Am aflat că există nenumărate rețete de francesinha azi, de la compoziții de ciuperci, creveți, vegetariene sau rețetele fără pâine. Nu cred că au aceeași savoare cu una din multe feluri de carne dar mă rog, clientul e stăpânul și dacă banul iese… Plus moartea siluetei!
Se spune că există atâtea rețete câte restaurante o prepară în Portugalia. Ba chiar un bucătar a inventat francesinha la baghetă pentru a fi mâncată pe stradă. Pentru aceasta a obținut de la un brutar o altfel de pâine, mult mai potrivită pentru reținerea sosului. Cât de mult sos are nu știu dar nu cred că are același farmec precum rețetele tradiționale.
Gurile rele spun că pentru cei ce au făcut o pasiune din devorarea micuțelor franțuzoaice, sunt chiar restaurante dedicate și care nu prepară decât acest produs, cu nenumărate compoziții, chiar vegane dar păstrând brânza și sosul.
Francesinha de la Salmao (Rua Largo Ramadinha 75) pot spune că mi-a plăcut dar în a doua vacanță la Porto n-am simțit dorința de a repeta experiența. Acum, după acest an blestemat, parcă l-aș asculta pe Marcel Proust, pasionat de acel Croque Monsieur pe care la imortalizat în opera lui (nu criticați scriitorul ?, se spune că pe vremea lui Croque Madame abia se zămislea) și aș croque, mușca dintr-o francesinha dar la mama ei acasă, în orașul Porto. Dar ca și Proust, sunt À la recherche du temps perdu!
Comentarii recente