Porto, al doilea oraş important al Portugaliei (nu vă luaţi după ghidurile care spun că Vila Nova da Gaia este al doilea  ), este după mine un oraş fascinant, diferit puţin de Lisabona, cu un centru istoric foarte bogat, nu degeaba ales ca patrimoniu UNESCO.

       

Intrarea în orașul Porto am făcut-o prin două clădiri istorice, Gara Campanha,  cea mai veche, urmată de Gara Saõ Bento . În prima, situată într-o zonă mărginașă a orașului ne-a adus trenul AP de la Lisabona iar de acolo am luat trenul urban spre centrul orașului Porto, Gara Saõ Bento. Gara Campanha pot spune că este o gară obișnuită, destul de curată, destul de modernă pentru standardele Portugaliei. Dar cea care te vrăjeşte cu adevărat este cea din zona istorică a oraşului Porto, Gara sfântului Benedict  căruia portughezii îi zic Bento.

      

      

      

Gara Saõ Bento sau Estacao Ferroviario de Saõ Bent cum este denumirea ei oficială, este o clădire istorică înregistrată în patrimoniul cultural al Portugaliei și în același timp o clădire de interes public. Practic, venind cu trenul în Porto, intri direct în istoria și arta portugheză.

       

       

Gara Saõ Bento a fost construită la început de sec.XX din necesitate căci cealaltă gară era destul de departe de oraș. După o lungă dezbatere asupra zonei unde să fie construită o gară centrală care să prelungească linia ferată de la Campanha, municipalitatea a considerat că cel mai bine este pe locul unei mânăstiri în ruină a ordinului benedictinilor, Saõ Bento da Ave Maria, de aici şi numele Bento / Benedict. Vechea mânăstire ridicată de Manuel I la început de sec. XVI a fost distrusă de incendiu, apoi reconstruită dar a fost deposedată de  averi și călugărițe, după secularizarea din sec XIX. Deci locul era numai bun pentru o construcție nouă și foarte utilă oraşului. Proiectul a fost făcut de arhitectul portughez Jose Marquez da Silva, cel ce devine cunoscut drept “mestre de cidade “ al Porto, semnătura sa fiind și pe alte clădiri importante. Proiectul gării din Porto de fapt a fost lucrarea de licență a arhitectului da Silva la terminarea cursurilor universitare din Paris în 1897 unde a avut profesori celebri, chiar pe autorul proiectului gării d’Orsay din Paris. Este o istorie întreagă a aprobării proiectului său, a piedicilor politice pe care le-a întâmpinat dar în final  clădirea poartă semnătura sa. Pe lângă spațiile foarte largi și bine gândite pentru o gară, da Silva aduce ca noutate în construcțiile din Porto amplasarea liniilor de tren ce ies/intră în tunel direct din gară, sub imensul luminator de sticlă sprijinit pe coloane metalice mascate cumva de clădirea în forma de U, plus fațada impozantă din piatră, aspect specific arhitecturii franceze de care da Silva s-a îndrăgostit. Este un curent nou pentru portughezi această influență franceză a beaux-arte. Începută în 1900 când s-a pus piatra de temelie de chiar regele Carlos I (văr îndepărtat al regelui Carol I al României) şi a reginei Amelia de Orleans, a fost inaugurată la 5 octombrie 1916 când monarhia deja căzuse şi Portugalia era Republică. Trenurile au circulat pe aici, provizoriu,  cu mult înainte de construcţia gării actuale, cam de prin 1896 când s-a făcut şi tunelul actual. Decorarea sălii principale a fost încredințată lui Jorge Colaço, în anul 1905. Acesta a ales modelul de azulejos tradițional, pictat și nu cel industrial, deja la modă pentru că este foarte ieftin. Artistul a lucrat 11 ani la cele aproximativ 20000 plăci de azulejos care acoperă 557 mp, concepând panourile decorative pe teme si cromatică diversă, cum este istoria transportului din Porto până la momentul inaugurării gării, poziţionat în registrul superior și executat culori multiple. Scenele istorice importante ale nordului ţării, reprezentând sec. XII – XVII şi scene din viaţa obişnuită a cetăţii sunt în culori simple, albastru și alb, în panouri mari ce umplu pereții la nivelul privirii. În aceste tablouri este reprezentat prințul Henrique sau Enrique şi cucerirea Ceutei în sec. XV apoi întâlnirea dintre Egas Moniz cu soţia şi copii prezentaţi lui Alfonso al VII-lea de Leon Şi Castilia (Egas Monis a făcut parte din primele cinci familii cele mai bogate şi influente ale ţării), venirea lui Joao I pentru a sărbători căsătoria cu  Phelippa de Lancaster în Porto sec. XIV,scene din viaţa obişnuită a cetăţii.

              

O plachetă îi omagiază pe cei trei bărbaţi care au făcut posibilă minunea arhitectonică de azi şi au simplificat transportul feroviar în Porto –de la stânga, arhitectul da Silva, inginarul Hippolyte de Barree, proiectantul şi constructorul actualului tunel vizibil din capătul peronului şi Jorge Colaço, pictorul şi autorul scenelor tablourilor de azulejos, lucrate la fabrica lusitană Ceramica Factory.

Gara Sao Bento este un obiectiv de neratat în orașul Porto, chiar dacă nu ai nevoie să folosești transportul feroviar. Este prima clădire a orașului care îmbină într-un mod elegant arhitectura franceză a sec. XIX cu arta portugheză prin acele azulejos, este dacă vreți un adevărat muzeu ce se poate vizita gratis fiind deschis 24 de ore.

 

          

Ca adresă principală are Praça Almeida Garrett dar este plasată la intersecţia unor artere importante. Prin această gară trec trenurile regionale şi interegionale, se pot achiziţiona bilete şi pentru legături la trenurile internaţionale, preferabil de la operatorii umani, are birou de informaţii şi de consiliere, programul acesta este doar ziua, are bar, sală de aşteptare, casete pentru depozitarea bagajelor, birou de schimb valutar şi ATM euro net, acesta din urmă pe peron.

         

Mi-a plăcut modul civilizat al călătoriei pe mijloacele de transport portugheze, sper să le mai folosesc mai ales că am învăţat câte ceva din ofertele lor ascunse. Gara Sao Bento este un must see sau mai bine zis deve ver al Porto, nu trebuie ratată. Ne-a plăcut să intrăm acolo şi numai pentru a admira, a nu ştiu câta oară, azulejos, această artă portugheză care însumează culturile  imperiului ce a fost cândva, de la cele europene până la cele chineze de care a fost foarte mult influenţată.