Postojnska Jama / Peștera Postoina a fost mult timp pe listele noastre, ne doream să o vizităm dar mereu a intervenit ceva ce ne anula planurile de a merge spre acea zonă. Important este însă să aștepți cu calm momentul prielnic vizitei căci Moirele au planurile lor. La noi programarea destinului a fost în anul 2017.

Îmi plac peșterile să le vizitez, recunosc că doar pe cele mari care nu mă stresează cu spațiul mic și apăsător. Sunt doar o simplă vizitatoare și privesc operele naturii din postura unui profan. Ca mulți alții m-am oprit și eu în ținuturile cailor lipițani autentici să văd cea mai renumită peșteră slovenă, din cele peste 10.000 descoperite acolo, Postojnska.

Accesul la peștera Postojna se face prin parcul frumos de la suprafață, locul pe unde curge râul Pivka cu micile lui treceri de nivel și unde peștii se strâng, cerșind parcă ceva de la turiștii grăbiți să vadă minunile subterane. Postojna este parte a unui complex de peșteri, ea fiind cea mai mare – unii zic de 24 km descoperiți în acest moment – dar nu și cea mai sălbatică peșteră. Însă este cea care și-a câștigat faima de a fi una dintre cele mai vizitate din lume și prima peșteră unde a început turismul subteran organizat, singura unde turiștii se plimbă cu un trenuleț electric. Are mândria de a fi fost vizitată de aproape toate capetele încoronate ale Europei – o mândrie pentru noi a fost să aflăm de pe audioghid că regina -turistă Elisabeta/ Carmen Sylva a României, a fost aici alături de soțul ei, vulturul negru , adică regele Carol I în anul 1889. Familii princiare de pe toate continentele, din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, din toate civilizațiile mici sau mari, au trecut pe aici, printre ultimii șefi de stat chiar și Erdogan cu soția (mă gândesc ce înseamnă ca tu, mărunt vizitator, să ai bilete rezervate din timp și să se dea totul peste cap pentru o vizită oficială!).

După ce am luat biletele și audioghidul, am așteptat să ne vină rândul, folosind bine timpul, adică butonând aparatul de care trebuia să avem mare grijă să nu-l pierdem (doar deteriorarea accidentală ÎN peșteră, nu și în exterior, era asigurată prin prețul plătit), altfel scădeam ușor din buget 500 € / bucată. Așa am aflat multe lucruri noi chiar înainte de a intra în lumea rece din adâncuri.

Peștera veche

La ora fixată ne-au dat drumul spre trenulețele care s-au umplut imediat și am plecat și noi cu singurul “metrou” sloven cum a zis un ghid, spre minunile subterane. O mică parte din traseu n-a fost deloc interesantă pentru că a fost beznă totală apoi au început ooo, vai, ah și “capul jos”’ deși pentru ultima este doar o părere, singura condiție ar fi să nu te ridici în picioare că atunci chiar ar fi tragic. Parte din traseul parcurs de trenuleț corespunde cu ce s-a descoperit în 1818, adică Peștera Veche.

Sala de dans

După ce ne minunăm fiecare în limba lui, se deschide în fața noastră un spațiu imens unde erau instalate candelabre din sticlă. Aveam să aflăm că este Murano veritabil și că aici s-au ținut baluri celebre la vremea lor, chiar multe petreceri de Rusalii. Sincer, nouă nu ne-au părut deloc potrivite acele candelabre puse pe pereții peșterii. Aici au avut și alte lucruri de salon care, la vremea petrecerilor, asigurau un minim confort participanților.

Columna răsturnată

Columna răsturnată este un imens bloc de calcar orizontal aproape. Trecem cu vârful capului destul de aproape sub el. Are un diametru de 4.5 m deci n-a fost nicidecum “fabricat” pe repede înainte dacă ne gândim cât timp îi trebuie unei speleoteme să se formeze. Are o culoare ușor maronie.

Muntele mare / Velika Gora și Catedrala

Trenulețul ne-a purtat cu ceva viteză prin spații destul de înguste sau de joase, prin locuri minunate pe unde am fi zăbovit ceva mai mult dacă eram după voia noastră și așa am ajuns la ceea ce cândva s-a numit Golgota sau Calvarul, azi Muntele Mare. Este partea cea mai înaltă din peșteră și s-a format prin prăbușirea unor blocuri din tavanul existent atunci. Locul este cu 40 m mai sus față de intrare. Senzația pe care o ai aici? Admirație și teamă!

Catedrala este un loc uimitor prin imensitatea spațiului și prin varietatea formelor create de natură, de apă, acel spațiu în care e obligatoriu să ne oprim și să ne mirăm. Plin de falduri asemeni unor draperii din castelele vechi, de forme diverse, o lume de vis în fața căreia rămâi mut ca și când ai privi divinitatea și te-ai simți umil dar parcă într-o aură de iubire.

Podul Rusesc

Podul Rusesc construit de prizonierii ruși în 1916 în locul unuia natural, este punctul până unde se vizita peștera în anii 1926. De aici începe o lume cu adevărat fantastică prin culori și forme.

Peșterile frumoase / Lepe Jama

Peșterile frumoase / Lepe Jame sunt cel mai îndepărtat punct al peșterii, după unii numite și Peșterile Paradisului. Cu adevărat frumoase cele trei care se întind doar pe aprox. 500m. Ele au fost descoperite în 1891 dar deschise publicului abia în 1926:

• White Hall, sala formațiunilor aproape albe, unele ușor crem.
• Spaghetti Hall sau a tuburilor, numită așa după numeroasele stalactite fine ce atărnâ din tavan și care seamănă cu niște macaroane. Sunt enorm de multe și au multe povești, mai mult sau mai puțin adevărate legate de fragilitatea lor.
• Red Hall, sala formațiunilor roșietice, culoare dată de compușii de fier din calcare.

Galeria Rusă

Galeria Rusă este tunelul artificial de 100 m lungime care duce la Grota Neagră pe care am străbătut-o și noi, cu regret privind la distrugerile create de focul ce a ars 1 săptămână, pus fiind de partizanii care cunoșteau bine ieșirile, pentru a distruge combustibilul ascuns de nemți). De la pod, o altă cale duce la Peștera Pivka, vizitabilă dar cu alt program și pentru cei oarecum antrenați.

Briliantul

Brilliantul este simbolul peșterii și unul din simbolurile Sloveniei. Este o stalacmita de un alb strălucitor, înaltă de aprox. 5 m. Este o trecere rapidă pe lângă el dar nu poți să nu meditezi că cineva acolo sus a vărsat multe și mult timp lacrimi de piatră care l-au format atât de pur. Alături se află o altă formațiune interesantă dar mai colorată. (Lacrimi de piatră este termenul folosit uneori pentru picăturile ce se scurg de pe stalactite și dau naștere stalacmitelor).

Sala Congreselor / Koncertna Dvorana

Concert Hall / Sala Congreselor / Koncertna Dvorana este impresionantă, aici pot încăpea 10.000 de oameni, volumul ei fiind de 3000 mp iar înălțimea de 50 m. Este specială și pentru acustică, ecoul se aude timp de cam 6 secunde. Aici au cântat Carusso, Belini și tot aici, în fiecare an se serbează Nașterea Domnului. Opera și baletul sloven țin frecvent concerte aici. Ghizii, ghiduși, ne-au invitat de Crăciun! Poate ne mai gândim!!!

În anul 2000, în cadrul unui spectacol de teatru, în Sala Congreselor a fost ridicat un balon cu aer cald, filmulețul este pe youtube. Sincer, nu m-a impresionat și cred că nici specialiștii biospeologi n-au fost încântați. Tot aici s-a ținut și primul congres de speologie sloven și un festival de blues și câte altele.

Vivariul cu peștele-om

Vivariul este înainte de Sala de Concerte, este bine izolat pentru că turiștii au de multe ori dorința de a pipăi exponatele, în acest caz renumita salamandră balcanică, Olm. Aici este expus câte un exemplar de Proteus Anguinus, olm-ul, alt simbol al peșterii Postojna dar și al Sloveniei. Se spune că exemplarele de aici din micul acvariu sunt schimbate la fiecare două săptămâni pentru că sunt foarte sensibile la lumină și zgomot și că inițial au fost lăsate într-un acvariu descoperit. Ceea ce nu vedeți în acvariul din peșteră, vedeți aici.

Olmul, sau “peștele-om” cum ar fi traducerea din slovenă, este o viețuitoare mai ciudată care are corpul perfect adaptat vieții acvatice din subteran și a fost numit așa pentru că pielea lui are culoarea pielii umane. Este, dacă putem spune așa, mândria slovenilor deși el se regăsește și în alte peșteri din zona balcanică și nu numai, în studiu fiind în Franța, Ungaria sau Italia la Trieste, unde poate fi uneori văzut de public într-un tanc special amenajat. Olmul sau “micul dragon” a fost studiat prima dată acum 350 de ani, exemplare fiind aduse la Londra chiar de la Postojna și a fost și în atenția lui Darwin. Este special pentru modul său de viață – găsiți amănunte pe net – și, mai nou, slovenii au reușit anul trecut, după zeci de ani de muncă, izolarea a 60 de ouă din care după o lungă incubare au supraviețuit câțiva pui, botezați haios de cercetători. Doar ca un fapt amuzant, micii dragoni ce se află dincolo de ochiii publicului (ajung la maturitate după 14 ani și trăiesc cam 100 de ani), în zona de cercetare a Vivariului, au “nutriționistul” lor special, un biolog de renume care coboară foarte des, vara și iarna, în apele mai mocirloase ale râului Pivka și culege cu atenție o anumită hrană pentru ei. Realizarea slovenă a adus informații noi despre olmi, unele au schimbat deja multe date ce păreau sigure, inclusiv legătura lui de rudenie cu olmul de culoare neagră, neexpus nicăieri în lume. Dar sunt atât de lungi poveștile lor că nu e loc pe aici. Doar dacă vă doriți să-i vedeți pe puii olmului și cum au apărut, căutați pe youtube Baby Dragons în Postojna Cave.

Oficiul Poștal

Oficiul Poștal este capătul circuitului pietonal al peșterii ce se termină la ieșirea din Sala Concertelor, nu înainte de a vizita modernul magazin de suveniruri, locul unde a fost înființat primul oficiu poștal din lume în subteran. De aici, dacă doriți, puteți expedia cărți poștale spre rude și prieteni, fiți siguri că de la poșta lor pleacă la timp! Clădirea modernă care a înlocuit vechea construcție este dotată și cu noi și curate grupuri sanitare, plus o întreagă instalație electrică puțin mascată, adaptată condițiilor și necesară concertelor din sală.

Râul Pivka

Râul Pivka ni se ivește zgomotos și puțin sinistru, într-o ceață destul de neplăcută, la finalul drumului de întoarcere, după a doua plimbare cu trenulețul electric. Coborâm prin partea stângă a trenulețului, obligatoriu (eu am încercat dreapta dar n-am convins personalul ?) și ne apropiem de balustradă, în speranța că vedem reka Pivka dar nu, doar îi auzim zbaterile! Ieșim din micuța gară, caut din ochi panoul cu poze – nu mai este – ne orbește soarele ce intră prin bortă cum ar fi zis Creangă și țiuituri stridente și agitația ghizilor ne amintesc de audioghidurile pe care cei din fața noastră uitaseră să le predea. Afară salutăm cu multă iubire și recunoștință soarele, bătrânul soare, preferabil întunericului și umezelii din adâncuri. Dar, fiecare cu farmecul și măreția lui!

Despre peșteră

Peștera Postojna este foarte veche, se pare că de acum cam 70 milioane de ani, când apele râurilor ce s-au retras în subteran spre Marea Panonică (din care a rămas doar Marea Neagră) au lucrat în calcarul solubil. Ceea ce vizităm noi azi sunt de fapt grotele și culoarele cele mai vechi, așa zisele peșteri uscate, cele umede și inundate sunt cele mai noi. Cel mai recent “lucrător” în calcar, bătrânul râu Pivka, îl puteți vedea puțin la sfârșitul excursiei, într-o ceață neplăcută dar îl puteți admira în voie afară (voi povesti puțin despre el într-un articol viitor). Primele urme ale trecerii oamenilor pe aici sunt foarte vechi, unelte primitive și diverse obiecte ascuțite indicând faptul că trăiau aici, apoi în sec. XIII sunt și dovezi grafice că peștera a fost folosită, de fapt zona de intrare de atunci, astăzi partea prin care sunt scoși turiștii și zona expoziției Vivariu, unde sunt expuse câteva din cele 150 de ființe ce locuiesc în adâncuri. Abia în sec. XVII, anul 1689, apare prima scriere oficială despre peșteră, aparține lui Johann Valvasor, pionierul studiului carstic sloven, numele de “carstic” venind de la Kras sau Karst, deja s-a scris în articole și ecouri aici.

În anul 1857 carismaticul și nefericitul cuplu imperial Frantz Joseph și soția sa Elisabeth, celebra Sissi – portretele lor, destul de mari le vedeți la intrare, în drumul spre trenuleț – își anunță vizita, vizită oficială de rang înalt la această peșteră (cu mai mulți ani în urmă aici a fost și prințul Ferdinand I, viitorul împărat-marionetă al Austriei dar este amintit doar în treacăt, rolul lui fiind doar de primul vizitator înregistrat oficial ca membru al familiei imperiale în 1819. Totuși trebuie spus că peștera fusese vizitată de două ori și de tatăl său, Francisc I, primul împărat al Imperiului Austriac, fapt trecut aproape neobservat căci la prima vizită, 1816, peștera încă nu se deschisese publicului). Pentru marea împărăteasă Sissi și doamnele de onoare se fac scaune speciale îmbrăcate în catifea cu care să fie purtate în partea de peșteră ce se vizita atunci. Femeile refuză dar scaunele sunt folosite mai apoi, contra unor sume foarte mari, pentru plimbarea celor bogați. Se propune chiar plimbarea cu măgăruși dar nu se aplică din motive de securitate. În 1872 se face prima șină de cale ferată dar pe care vagoneții de 2 persoane sunt împinși de ghizii care trebuiau să mai și explice, șină ce devine dublu circulară abia prin 1957, finalizată în forma actuală în 1968. Remarcabilă este trecerea la trenulețul electric, ceva timp după introducerea curentului electric în 1884, un fapt benefic și necesar căci zona vizitabilă era destul de încărcată cu fum și gaze, vizibilitatea în peșteră scăzuse mult, ne spune ghidul nostru rece. Primele locomotive se păstrează în muzee diferite. Iluminatul electric înlocuiește la timp dăunătoarele torțe sau lămpi cu gaz.

Clădirea unde este administrația și unde cândva se vindeau biletele a fost construită mult mai târziu și are pe frontispiciu scris “Immensum ad antrum aditus” anul MCMXXVIII (după vizita la Split și întâlnirea cu împăratul Dioclețian, m-aș mira să mai priceapă mulți turiști ce înseamnă). Astăzi biletele și audioghidurile se iau din altă clădire, mai spre drumul principal.

Temperatura în peșteră este în medie de 10 grade dar umiditatea este foarte ridicată, am aflat că peste 95 %, uneori mai ai surpriza unor picături reci pe ceafa, frunte sau spate așa că o bluză impermeabilă nu strică. Traseul în peșteră este betonat cu un material antiderapant și sunt balustrade metalice pe aproape toată lungimea pietonală. Este necesară o îmbrăcăminte adecvată temperaturii, umidității și curentului resimțit în trenuleț, plus încălțări pe măsură, nu șlapi sau pantofi cu tocuri. Există posibilitatea de a fi vizitată de persoanele cu handicap – am avut pe cineva în cărucior – cred că trebuie menționat acest fapt la cumpărarea biletului. A fost o mică stare de nervozitate a personalului la sfârșitul vizitei, căci nu prea dădeam egalitate cu numărul celor intrați în primul trenuleț, așa că a plecat la adunat turiști chiar “mecanicul”. Și turiștii aceia ce nu au respectat regulile nu erau români și erau și destul de zgomotoși!!

Noi am optat pentru audioghid, acesta se plătește separat, 3.5 € /persoană dar a meritat, ghidul grupului de limbă engleză la care am fost prinși fiind foarte scump la vorbă. Audioghidurile sunt acum în 15 limbi, nu și în română.

Postojna are unul din cele mai lungi sisteme de peșteri ale Sloveniei, după un site 20.570 m, după altul 24.000 m, se pare cei reali azi când s-au făcut noi descoperiri. Din total însă nu sunt accesibili publicului decât cei puțin peste 5 km din care majoritatea – 3.5 km – se străbat cu trenulețul la o viteză nu tocmai bună pentru a admira grotele, doar de făcut film dacă aveți un aparat bun. Acesta este și traseul considerat uscat, restul sunt zone umede și de obicei inundabile în anii foarte ploioși, ani nedoriți de administrația peșterii și de echipa de cercetători, atunci există teama că acei puțini olmi ce trăiesc liberi sunt duși de apă în afara peșterii și mor. De fapt așa au fost descoperiți cu sute de ani în urmă, oamenii speriindu-se de aspectul lor și numindu-i Pui de Dragoni.

Peștera Postoina este cu adevărat spectaculoasă pentru operele deosebite ale naturii pe care oameni deștepți le-au exploatat la maxim. Totuși, dacă am reuși să ne curățăm creierul de tot ce este comercial aici, am vedea și adevărul, acela că din zi în zi plătești mai mult și vezi mai puțin (acum mulți ani timpul circuitului era mai lung cu 1 oră, acum este tot doar 90 minute). Și uneori, traseul este ușor modificat, aproape neobservabil, probabil din anumite rațiuni.

Peștera este apreciată și cunoscută în întreaga lume datorită managementului deosebit de care a avut parte chiar de acum 200 de ani. Chiar pe 1 iunie 2017 au primit un premiu pentru felul cum este condusă. Nici pe departe peștera nu este atât de protejată cum se pretinde dar se merge pe ideea că multe generații de acum înainte o vor vizita. Nemulțumirea multor vizitatori este că turul este foarte rapid, este greu să te poți opri și să admiri mai mult, în spatele grupului sunt supraveghetorii ce nu-ți permit, de altfel foarte corect, să rămâi în urmă. Sunt studii care urmăresc transformările negative datorate căldurii umane degajată de mulții vizitatori zilnici (inițial temperatura medie era maxim cam 7 – 8 grade, azi sunt spre 10).

Mi-ar fi plăcut să văd undeva semnăturile primilor noștri regi. Ele există în primul din cele deja patru volume ale Cărții de aur, special creată pentru vizitatorii de rang înalt, carte care a fost deschisă de Franz Josef și Sissi. Dar ne-am mulțumit cu admirarea tricolorului nostru printre alte drapele din toată lumea, semn că românii vin în număr mare aici deși limba noastră a dispărut din materialele informative.

Anul 2018 a fost unul special la Postojna Jama, s-au serbat 200 de ani de când Luka Čeč a descoperit galeriile minunate și revenit la colegi a spus că a descoperit o lume nouă care ar fi paradisul. Fiecare lună din an a avut o temă și au fost organizate evenimente importante.

Noi am stat în localitatea Postojna o noapte. A fost plăcută și odihnitoare șederea.