Continuare de la  📖

O veche vorbă bătrânească spune că în orice rău e și un bine. Cât adevăr este în această constatare privind viața noastră de zi cu zi, nu pot preciza dar cred că în destinul orașului Zagreb vorbele și-au împlinit din plin profeția. Vă povesteam în articolul trecut despre plimbarea mea prin ce a fost în ultimul mileniu  capitoliul croat, cetatea religioasă Kaptol, parte a orașului de mai târziu, Zagreb. Și vă spuneam că dealul opus Kaptolului, Gradec, Grič , avea și el o mică cetate laică ce  era veșnic în dispute mărunte, așa ca între vecini apropiați, cu preoțimea Kaptolului.

Prin Gradec ne-am plimbat mai mult decât prin Kaptol. Este mai mare și mai interesant, cu pante și scări multe ce trebuiesc urcate dacă vrei să vezi câte ceva, cu muzee, din păcate închise în acea zi de luni dar pe care oricum nu aveam timp să le înțelegem, poate doar să le bifăm pe o listă și despre care nu ne-am fi amintit exact esențialul. Am urcat un număr considerabil de trepte spre str. Radićeva și de acolo ușor în pantă spre singura poartă medievală ce a rămas din cele cinci sau șase, drumul fiind cam de maxim 500 m în plan drept după cum ne-a informat deșteapta noastră Sophia.  Dar treptele, o Doamne, cine mai avea suflu să le numere! Am urcat din Kaptol spre Gradec destul de aproape de locul cel mai apropiat de divinitate, Poarta de Piatră.

Kamenita Vrata/ Poarta de Piatră

Kamenita Vrata/ Poarta de Piatră este intrarea medievală în Gradec, pe drumul ce ducea spre Piața Regală de atunci, azi Trg Svetog Marka și era una din cele patru mari porți de intrare în cetate, după ce acesta a devenit oraș regal iar  zidurile de apărare au fost înălțate și completate cu altele noi. Noi am venit la această poartă din Piața Kaptol, pe niște scurtături din Ivana Tkalčićeva unde aveam cazarea. Poarta a devenit faimoasă în urma unei nenorociri din sec. XVIII. Atunci, în 1731 a avut loc un alt mare incendiu ce a mistuit toate clădirile din jurul porții, doar icoana Fecioarei cu Pruncul pictată pe pânză și care era deasupra intrării a rămas neatinsă în cenușă, a ars doar rama ei. Poarta a fost refăcută așa cum o vedem azi abia în 1760, pictura a fost așezată în culoarul de trecere dintre porți, cu un mic altar și pentru protecția ei în 1778 s-au făcut grilajele de fier forjat cu frumoase elemente baroce, la fel ca multe clădiri din zonă. În 1931 a primit podoabă nouă, coroana de aur iar din 1991 a devenit patroana orașului, “Doamna de la Poarta de Piatră”, sărbătorită la 31 mai în fiecare an, aceasta fiind ziua când a avut loc incendiul și miracolul icoanei, 31 mai 1731. Nu poți zice că ai văzut Zagreb dacă nu treci pe aici să aprinzi o lumină și să privești sutele de iconițe și mesaje sculptate în plăci de piatră și marmură puse de cei cărora Fecioara le-a îndeplinit dorințele, căci aici este cel mai important loc de rugăciune din tot orașul. Locul este îngrijit bine iar turiștii civilizați, indiferent de religie, vorbesc în șoaptă din respect pentru cei ce se roagă la cel mai mare altar din Zagreb.

Pe unul din zidurile porții este statueta unei tinere, Dora Krupiceva. Este fiica unui aurar ce a trăit în zonă după cum scrie alături dar povestea ei nu o știu foarte bine, doar că a murit otrăvită după o iubire neîmplinită. Pe vârful turnului de deasupra porții se află buzduganul, un simbol pe care îl puteți admira și pe clădirea  Muzeului de Geologie București dar aici la Zagreb am fost mirată să-l întâlnesc. Dacă cel de la București nu mi-a dat de gândit, vederea celui  de aici m-a teleportat la București, așa că am săpat mai adânc pe net și am aflat că buzduganul în arhitectura medievală reprezintă de fapt un simbol al rezistenței statelor  în fața amenințării otomane și este specific zonei balcanice.     

Sf. Gheorghe călare privind dragonul mort se află în micul scuar la ieșirea de la altarul Fecioarei din Poarta de Piatră și  este statuia care oprește în loc turiștii. Este o lucrare relativ nouă din sec. XX dar ea are și o legendă care spune că acel călăreț este de fapt un flăcău croat ce a ucis un balaur, un dragon, pentru a scăpa cetatea de fiara care se hrănea cu copii. Dar ciudată statuia aproape de casa Frăția Dragonului”, un ordin ocult ce-și are sediul astăzi chiar la etajul Porții de Piatră, ordin care printre alții îl venerează și pe sfântul militar Gheorghe dar divinizează dragonul. Spun ciudată poziția pentru că dragonul este un simbol malefic în creștinism dar în heraldica ordinului simbolizează jertfa unui suflet, un cavaler, pentru salvarea confratelui. Frăția Dragonului, un ordin se spune militar antiotoman fondat acum peste 600 de ani de înalte personalități creștine europene, printre care și episcopul Zagrebului, ordin unde am avut și noi românii un reprezentant, știți bine, este activă și acum, primarul Zagrebului fiind unul din membrii cercurilor de frunte. Cât permite “dragonul”, sunt informații pe net și sunt interesante pentru cei pasionați de istorii mai mult sau mai puțin adevărate.

Sf.Gheorghe și dragonul, Frăția Dragonului

Farmacia din stânga când ieșiți spre str. Kamenita nu o ocoliți, este acolo, funcțională de sute de ani, mai precis din 6 martie 1355, fiind una din puținele farmacii europene ce a funcționat permanent de peste 660 ani. Deschisă de un imigrant venețian a fost locul unde s-a întocmit și primul regulament de funcționare al farmaciilor orășenești în prima parte a sec. XV și a primit frumoasa stemă cu reprezentarea vulturului negru. Și asta nu e tot. Aici a lucrat ca farmacist cu studii, strănepotul lui Dante Alighieri, se pare că până în anul 1399. Azi este o farmacie modernă unde doar plăcile, stema cu vulturul și un mic panou amintesc de matusalemica ei existență.

Trg Svetog Marka

Trg Svetog Marka este piața regală din vremea când Gradec a devenit oraș liber, în sec. XIII, azi locul unde funcționează parlamentul și guvernul croat. Este un loc larg renovat în ultimii ani, unde mijlocul este ocupat de vechea biserică Sv. Mark iar laturile de clădiri vechi din sec. XVIII: 

 Banski Dvori/Palatul Banului – aici au stat banii și viceregii croați, la fel a stat și murit Ban Jelačić, apoi reședința președintelui Croației comuniste iar azi este sediul guvernului croat. O recunoașteți ușor de departe, intrarea principală are două gherete ale foștilor soldați. Vara la sfârșit de săptămână aici este o ceremonie pentru turiști, schimbarea gărzii, noi am ajuns prea târziu în oraș și nu am prins-o.

 Tot aici este Hrvatski Sabor / Parlamentul croat, o clădire ridicată special în acest scop în sec. XVIII și refăcută în 1911 dar care a mai suferit ceva transformări în timp. 

Vechea Primărie a orașului în Evul Mediu cu placa comemorativă Nicolae Tesla dar și cea a Frăției Dragonului este și ea de admirat și este pe colțul străzii Chiril și Metodiu, alături de biserica greacă Sf. Chiril și Metodiu. Piața aceasta a avut în fața bisericii Sv. Marka un stâlp al infamiei, loc în care erau executați toți cei ce se opuneau regimului, printre ei și “regele țăran” Matija Gubek, capul răscoalei din sec. XVI care a fost “încoronat” cu o coroană de fier încins la roșu. Bustul lui aflat pe colțul primăriei vechi m-a dus la net și la aflarea acestui fapt. Dacă vreți să vizitați Piața Sv. Mark după alegerile prezidențiale, studiați bine calendarul, aici este locul unde președinții croați depun jurământul de credință patriei.

Biserica Sv. Marka

Biserica Sv. Marka , Sf. Marcu,aflată în centrul pieței cu același nume este un monument cultural și istoric aparte. Ridicată în sec. XIII pe locul unde a fost o altă bisericuță – și mai nou s-a descoperit și un cimitir sub piață – refăcută complet un secol mai târziu ca biserică de parohie după ce Gradec a devenit oraș liber regal, este deosebită prin portalul intrării principale, unic în Croația și Europa sud-estică, reprezentat prin cele 15 casete în care sunt Fecioara cu Iosif și Isus, cei 12 apostoli și Sf. Marcu și leul dar mai ales prin acoperișul ei policrom cu stemele trinității Croației, Sloveniei și Dalmației plus stema orașului dar și prin simbolistica acestora grafică și coloristică. Biserica Sv. Marka este un monument despre care se poate scrie un articol frumos, atât de multe și interesante sunt informațiile pe care le-am adunat. Interiorul se vizitează greu, este o problemă pe care civilii o aruncă preoțimii iar ultimii autorităților orașului. Dacă prindeți însă un moment când se țin slujbe, există șansa să intri în interior și să admirați și lucrările lui Meštrović. Noi n-am avut-o.

Biserica Sfântul Marcu este aparte însă și prin acoperișul ei lucrat în culorile Croației, așa cum au fost adoptate  în 1848 la convenția pan-slavă de la Praga: alb, albastru și roșu, culorile slavilor. Între timp unele state și-au schimbat culorile pan-slave, Croația însă le-a păstrat. Acoperișul include două steme, destul de ușor de ghicit: una este stema Zagrebului, iar cea de a doua este stema Croației. Stemele au niște povești frumoase la origine, mai ales cea a aranjamentului țiglelor în forma stilizată a tablei de șah. 

Legenda spune că în urmă cu un mileniu, regele croat Drzislav și dogele venețian Pietro al II-lea Orseolo se luptau neîncetat pentru stăpânirea coastei dalmate, dar fără niciun rezultat decisiv. Atunci ei s-au gândit să nu mai ajungă la atâta vărsare de sânge și să mute locul luptei de pe câmpurile de luptă pe o tablă de șah. Astfel, regele croat a reușit prin dibăcie și inteligență să-l înfrângă pe doge în jocul de șah, iar croații au obținut pentru totdeauna teritoriile dorite iar  regele a ales ca stemă pentru noul său stat o tablă de șah, cunoscută azi ca „šahovnica”. 

Biserica Sf. Katerina din Alexandria

Biserica dedicată Sf. Katerina din Alexandria am încercat să o vizităm venind dinspre Piața Sv. Marka spre Funicular. Am găsit deschise doar primele uși, cele exterioare așa că prin geamuri am reușit să vedem și interiorul frumos.  Din păcate soarele pătrundea în acele momente prin vitralii și pozele făcute prin geamul ușii de intrare n-au ieșit clare. Pentru a vă convinge că este deosebită și merită vizitată chiar și din spatele unui geam, am preluat câteva poze de pe Wikimedia, autoare Roberta F.

Plafonul naosului are medalioane despre viața Sf. Ecaterina iar altarul principal, Behinda, lucrat în 1762, este decorat cu fresca ‘Sf. Ecaterina printre filosofii alexandrini și scriitori’. Este considerată cea mai frumoasă biserică barocă din oraș, cu picturi superbe, deci nu o ocoliți, cu atât mai mult cu cât dacă faceți doar câțiva pași prin dreapta veți avea o superbă vedere asupra Kaptolului și a altor cartiere din Zagreb. A fost ridicată de iezuiți în sec. XVII, povestea spune că pe locul unei biserici dominicane, cult interzis în acea vreme dar se pare că soarta i-a fost și ei potrivnică, în sec. XVIII ordinul iezuiților croați a fost desființat și biserica ce devenise proprietate a parohiei Sv. Marko a fost dată altui ordin călugăresc. În Piața Katerina încă funcționează școala înființată de iezuiți.

Kula Lotrščak / Turnul hoților

Kula Lotrščak / Turnul hoților numit așa după “clopotul hoților” adăugat mai târziu pentru a anunța momentul închiderii porții peste noapte, a făcut parte din zidurile de apărare ale orașului ridicate după acordarea bulei regelui Bela al IV-lea. Se crede că inițial avea doar două etaje. După ce pericolul otoman a trecut, spre sec. XVII a devenit turn de observație al pompierilor, apoi la jumătatea sec. XIX devine zonă de atracție pentru locuitori, ocazie cu care se adaugă ceva pe înălțime iar tunul de sus va marca miezul zilei începând cu 1 ianuarie 1877, obicei păstrat și azi fără să se fi produs accidente până acum. Se spune că locuitorii Zagrebului încă își verifică ceasurile după lovitura tunului. Baza are pereți de aproape 2 m lățime, deci interiorul este mult mai mic. Interesant că pe o pagină a Zagrebului se specifică de autoritățile actuale că acest turn este la dispoziția locuitorilor și turiștilor dar în caz de “atac inamic” este trecut armatei! Așteaptă iar micuții călăreți asiatici?! Că rachetele nu cred că le-au luat în calcul! L-am vizitat și pe interior, din păcate am uitat cât a fost taxa pentru urcarea pe platforma de sus dar pot spune că merită, mai puțin pentru exponatele din interiorul scării, mai mult pentru priveliștea frumoasă asupra orașului Zagreb.

Strossmayerovo šetalište

Omul de argint, adică Antun Gustav Matoš
Câtă asemănare cu Autun ?!

Strossmayerovo šetalište / Promenada Strossmayer, locul verde pe unde am colindat și noi puțin. Mai mult chiar, am încercat să stăm de vorbă cu împietritul poet și jurnalist Antun Gustav Matoš dar se pare că l-am înghesuit pe banca lui și n-a vrut să ne împărtășească din scurta experiență de scriitor talentat de travel (a trăit doar 41 de ani). Așa că am pășit printre castani, am admirat potecile ce duc spre Donji Grad, am privit peste gard la lucrările arheologilor și am încercat să aflăm de pe net câte ceva despre Strossmayer, episcopul și omul de cultură al sec. XVIII dar și un bun politician, ca toți înalții capi ai cultelor religioase de atunci și acum. Am aflat că parcul Strosmayer a fost amenajat în sec. XIX doar prin contribuția publică a cetățenilor Zagrebului, dornici de a avea cât mai multe zone verzi în oraș. De aici din poarta Strossmayerovo setaliste am intrat în căsuța funicularului pentru un drum scurt spre Orașul de Jos, Donji Grad.

Funicularul

Funicularul, Zagrebačka uspinjača, “Primul, cel mai vechi, cel mai sigur, cel mai scurt. ” Primul pentru că a fost cel dintâi mijloc de transport în comun din Zagreb, abia la 1 an după pornirea lui a apărut tramvaiul cu cai. Este cel mai sigur mijloc de transport din lume căci de la inaugurarea din 1893 și până azi n-a avut nici un accident și nici un călător n-a fost rănit cumva. Este cea mai scurtă linie de funicular, are doar 66 m și călătoria durează 55 de secunde, rar maxim 1 minut. Folosit de localnici pentru a ajunge din Gornji Grad în Donji Grad și invers, leagă promenada Strossmayer din Gornji Grad de str. Tomiceva din Donji Grad. Pentru că am coborât și urcat cu el, pot spune că mi-a plăcut. Circulă la un interval de 10 minute dar în caz de urgență sau la cerere pleacă și mai repede dar acest fapt se plătește. Dacă o cursă normală e 4 kn/pers., la cerere este 20 kn/persoană. Este deschis între orele 6.30 și 24.

În Piața Iezuiților, ordinul religios controversat dar benefic Zagrebului medieval.

Gradec sau Grič cum îl alintă localnicii, a fost una din cetățile care l-a adăpostit o vreme pe regele Ungariei și Croației, Bela al IV-lea, refugiat din Ungaria devastată aproape complet în lupta maghiari- tătari în care-și disputau de fapt o altă populație, cumanii negri, moment când Roma nu gândea, doar cugeta la alte interese în care estul european nu prea conta (istoria bat-o vina, cum ne învață ea și noi ne prefacem că totul e nou sub soare!). Așa că regele Bela al IV-lea emite, în semn de mulțumire, un document foarte important parafat cu sigiliul regal Taurul de Aur,  care dădea libertăți mari cetății Gradec și o numea cetate regală liberă. Documentul se află în arhiva de stat croată, noi am văzut o copie la un muzeu din Rijeka.  Cetatea Gradec avea să fie însă la rândul ei distrusă aproape complet, la fel Kaptol, de tătarii ce-l căutau pe regele refugiat la Trogir și care a scăpat pentru că asiaticii s-au retras brusc din Europa pentru dispute dinastice proprii. Dar Bela al IV-lea a fost recunoscător celor două cetăți, în special celei de pe dealul Gradec sau doar a inclus și acest loc în lista cetăților ce trebuiau fortificate pentru a se apăra de o eventuală revenire mongolă, așa că în 1242 emite ceea ce se cunoaște ca “Bula de Aur” numind Gradec oraș regal cu drepturi și libertăți noi și foarte favorabile cetățenilor. Acesta a fost momentul favorabil micii cetăți pentru a se extinde, a-și reface clădirile distruse de invazie, a construi noi ziduri de apărare, a fost acel pas înainte ce avea să ducă Grič spre unirea cu Kaptol și apariția unui oraș frumos, azi Zagreb, unde îți trebui timp să vezi cât mai multe, trebuie să-i citești istoria și legendele, să stai într-o seară în Tržište / Piață, cum zic localnicii, pe marginea legendarei fântâni Manduševac.

Schimbarea gărzii în Trg Svetog Marka. Caii sunt din rasa lipițan, caii aristocrați. (poză preluată dintr-un ghid turistic)

Cum este Zagreb în primăvara asta tristă a anului 2020, nici nu îndrăznesc să-mi închipui. Orașul albastru, plava grad, orașul care și-a păstrat foarte multe spații verzi, orașul capitală unde cultura livingului natural ține din primăvară până toamna târziu, azi este pustiu și trist. Dar croații sunt puternici și vor depăși criza, ca noi toți. Vă învit într-un articol viitor la o ultimă plimbare prin Zagrebul plin de lume.

Citeam cuvintele de mai jos în ghidul croat despre Zagreb, înainte de vizita mea acolo. Cât de potrivite sunt azi:

Totul trece, frumusețea rămâne!

Continuarea  📖

%d blogeri au apreciat: