FARO (portughezii zic fa.ru, cu accent pe prima silabă) este cel mai sudic oraș portughez aflat pe malul oceanului Atlantic aflat la aproape 4000 km distanță de București. O nimica toată pe autostrăzile europene, ba chiar ar fi o vacanță de vis pentru cine are timpul de a folosi mașina proprie. Am petrecut acolo două nopți, în toamna anului 2019. Am mers special să vedem zona și nu legați de aeroportul care unește regiunea Algarve de restul lumii. Concelho (municipiu) Faro, este capitala regiunii Algarve, Distrito de Faro în portugheză, adică toată zona de sud a țării. Este singurul oraș din sudul Portugaliei care are un aeroport internațional (de altfel la fel ca și în Lisabona, în orașul Faro nu duci lipsă de admirat avioane în zbor).
Am ajuns la Faro cu trenul local, venind de la Lagos »?, o călătorie civilizată de altfel, ținând cont de căile ferate portugheze, comboios de Portugal, atât de apreciate de turiștii din toată lumea, despre care am scris deja »?. Ne-am cazat destul de aproape de gara orașului, la cam 300 m diatanță dar și de centrul istoric, Cidade Velha, vis-à-vis de autogara de unde pleacă autocare în toate colțurile Portugaliei, chiar și în Spania a cărei graniță este la aproximativ 60 km de Faro.
Despre Faro
Faro este un orășel relativ mic, cu plaje depărtate de oraș, cele mai multe în Ria Formosa, locuri unde se ajunge cu un mijloc de transport. Este o localitate cu o istorie foarte veche, primii coloniști știuți fiind fenicienii în sec. IV Î.Hr. când i se spunea Ossónoba. Sec. II până în VIII este sub ocupație romană, bizantină și vizigotă, apoi sub ocupația maură timp de aproximativ cinci secole.
A fost integrat în Portugalia în 1249 de către regele Afonso al III-lea care l-a recucerit de la mauri. A devenit capitala Algarve în anul 1756, după celebrul cutremur urmat de tsunami care a distrus aproape complet toate localitățile de pe coasta Atlanticului, inclusiv Lagos, capitala de atunci a regiunii, mai puțin Faro, acesta fiind protejat oarecum de terenurile nisipoase ale lagunei. Până atunci Faro a purtat diverse nume, precum Shantamariyyat al-Gharb (de la Sfânta Maria), la ʼUḫšūnubaḧ care nu știu ce înseamnă. De la recucerirea de către creștini, a fost numit Santa Maria de Faaron sau Santa Maria de Faaram.
Zona orașului Faro, ca toată regiunea Algarve de altfel, a cunoscut o puternică dezvoltare economică dar și intelectuală, datorită chiar amestecului de etnii. Evreii de exemplu au trăit în zonă cam jumătate de secol și, la fel ca maurii, au influențat dezvoltarea economică și intelectualitatea locală.
În anul 1596, al doilea conte de Essex, rebelul Robert Devereux, aflat într-un război cu Spania (în acei ani Portugalia făcea parte din Spania), a jefuit orașul Faro și mai ales Palatul Episcopal de unde a furat colecția de cărți rare, 3000 la număr, printre care și prima carte tipărită în Portugalia în 30 iunie 1487, la Faro, Pentateuco (tora) lui Samuel Gacon (Samuel Gacon a avut prima tiparniță cu litere mobile din Portugalia iar torah este cartea de căpătâi din religia iudaică), toate aflate azi în colecția Bibliotecii Bodleian din Oxford. Cartea Pentateuco este importantă pentru istoria Portugaliei și a orașului Faro pentru că certifică existența unei bogate comunități evreiești în zonă și faptul că aceștia aveau deja un pronunțat accent portughez în limba lor maternă, iudaica.
Ó mar salgado, quanto do teu sal / São lágrimas de Portugal! (O mare sărată, cât din sarea ta / Sunt lacrimi ale Portugaliei!). / Fernando Pessoa / Mar portugués
Dincolo de tema poeziei – viața de marinar marcată de acel saudade tipic portughez – sarea este un element care a adus venituri substanțiale regiunii Algarve dar mai ales orașului Faro avantajat de Ria Formosa, anume flor de sal, floarea de sare. Portughezii s-au specializat în obținerea sării din apa de mare dar flor de sal este o sare aparte: se aduna și se adună și azi manual, doar stratul de sare ce se cristalizează în câteva ore la căldura puternică a soarelui în lunile iunie – septembrie, deci doar vara; acel coalho (cheag) ce se formează în pojghiță subțire la suprafața apei se strânge cu grijă. După ce se ia coalho, apa marină rămâne în acele bazine și din ea se obține obișnuita sare de mare pentru cristalizarea căreia este nevoie de mult timp, așa cum am văzut în vizita de la Pomorie »?. Culegătorii, marnotos, o adună cu o racletă special făcută și este considerată cea mai bună sare de masă, clasificată internațional halal și kosher. Cristalele sunt în formă de piramidă și cu cât acestea sunt mai perfecte, cu atât este mai scumpă. Plus că este de un alb incredibil. Se spune că are mai puțin sodiu decât sarea de mare obișnuită dar este foarte bogată în alte zeci de minerale. Se găsește în magazinele portugheze și nu numai dar atenție la preț: ieftină, clar nu e un produs pur, kâscher cum s-ar zice în casele iudaice din Faro ?.
Centrul istoric, Cidade Velha
Faro are, ca orice oraș portughez, un centru istoric, orașul vechi separat de orașul nou, al doilea cu blocuri mai mult sau mai puțin arătoase, cum se zice la noi, mai comuniste. Am ales să stăm și să colindăm orașul vechi, Cidade Velha.
Cea mai interesantă zonă urbană a orașului, cum spuneam, este Cidade Velha, din care fac parte cele două cartiere istorice: Vila Adentro, cea mai veche parte, aflată intra muros și al doilea, Mouraria, fostul cartier arab, după cum îi spune și numele, locul unde s-au retras maurii după cucerirea creștină a orașului. Astăzi în Mouraria doar numele duce cu gândul la originile arabe, ochiul nu. Fostul sat al pescarilor mauri ce au trăit în afara zidurilor orașului, după recucerirea creștină, este astăzi un simpatic cartier comercial pentru turiști în special, plin de cafenele și magazinașe cu suveniruri. Deci nu vă așteptați să semene cu Mouraria Lisabonei
Vila Adentro, adică Orașul Interior, este înconjurat de zidurile vechi ale cetății. Zidul actual de fortăreață a fost refăcut peste fundațiile romane și resturile de zid maur din sec. X -XI. Este în formă ovală și are trei porți de intrare. Cele mai multe clădiri sunt din sec. XVIII – XIX.
Centrul istoric este plin de străduțe cu case vechi, unele renovate mai mult sau mai puțin corect, altele pline de graffiti, locuri de unde atunci când se deschid ușile spre stradă, vezi că sunt dormitoare ieftine pentru muncitori sau poate imigranți. Trebuie să fii puțin atent la pavaj, celebra calçada portugheză, mai ales dacă este udă. Niciodată prăfuită. Sunt străduțe atât de înguste, cu sens unic, cu trotuare aproape simbolice, așa că hoinărind pe ele e bine să fii atent la tot ce vine din spate.
Vă spuneam că Vila Adentro are trei porți, ca de obicei la cetățile vechi, pentru apărare.
-Arco da Vila, cea mai nouă dintre ele, a fost construită în 1812 după planurile unui celebru arhitect genovez. Arcul intrării are o formă rotunjită, deasupra fiind două coloane grecești și o statuie a lui Thomas Aquino, realizată din marmură. Acest ansamblu este completat de un frumos fronton cu clopotniță. De-a lungul marginilor sale sunt ceasuri și balustre.
În apropierea acestei porți este și Biroul de Informații Turistice, loc de unde uneori se poarte urca în turnul porții.
-Arco de Repouso sau Poarta Odihnei este construcție medievală și în lateralele ei se afla unele dintre cele mai vechi sectoare ale zidului orașului. Legenda spune că după ce a câștigat bătălia cu maurii, regele Afonso al III-lea s-a odihnit în acest loc și a ascultat slujba creștină, având și o viziune cu Fecioara. În zidurile vechii porți maure este o micuță capelă dedicată Fecioarei.
–Arco da Porta Nova sau Portas do Mar, locul de plecare spre Ria Formosa, spre aleea pietonală de pe malul apei.
Ieșind din cetate, de-a lungul zidurilor găsim un mini parc, plăci azulejos mult mai mari cu informații istorice, faleza de lângă lagună cu vânzătorii de excursii. O zonă oarecum curată pe care o strică doar graffiti.
Largo da Sé
Este cea mai mare piață a orașului vechi și se întinde pe locul fostului for roman. În mijloc se află statuia episcopului Francisco Gomez do Avelar. Principalul obiectiv istoric și turistic din această zonă este Sé de Faro. Ar mai fi și Palatul Episcopal dar nu se poate vizita decât foarte rar, apoi clădirea Seminarului. Un farmec aparte în acest loc auster din piatra pavajului și clădirile din jur îl oferă portocalii și câteva flor de jacaranda și bougainvillea (floarea de hârtie), atât de cunoscută în toată zona mediteraneeană.
Sé de Faro, Biserica Sf. Maria
Este unul dintre cele mai frumoase și mai faimoase obiective arhitecturale aflate în orașul vechi. Înconjurat de portocali, este pur și simplu uimitor prin construcția sa bizară și străveche.
Cuvântul Sé este abrevierea pentru latinescul Sedes Episcopalis (Scaun Episcopal), locul supraveghetorului îndeplinirii normelor credinței creștine într-o anumită regiune. Este de obicei legat de o biserică mare din zonă și portughezii, mai practici, au numit această biserică Sé, catedrală, adică locul unde stă episcopul. Desigur că nu locuiește în catedrală ci în clădirile anexe, casa sau palatul episcopal. Dar slujește la sărbătorile mari în această biserică.
Istoria catedralei a început în 1251, după ce creștinii conduși de regele Afonso al IIl -lea au cucerit Faro de la mauri. Atunci catedrala a fost construită pe locul moscheii arabe, moscheia la rândul ei fiind ridicată pe fundațiile unei biserici paleocrestine (acestea se află, spun unii istorici deși nu este nimic oficial, la 3 m sub nivelul pavajului), care la rândul ei era făcută din transformarea unui templu vizigot, fost templu păgân roman. Interesantă calea religiilor lumii! A devenit catedrală (reședința episcopului) abia după 300 de ani lungi. Arhitectura bisericii este un amestec de gotic, baroc și renascentist, explicabil melanjul pentru că a durat destul de mult construcția și decorarea, plus că ceea ce vedem azi este cea refăcută după jaful și incendiul provocat de englezi în 1596 despre care povesteam mai sus. Mari stricăciuni au fost și la marele cutremur din 1755. Din clădirea originală a sec.XIII, au rămas doar turnul clopotniță despre care se crede că ar fi un turn al vechiului castel medieval si intrarea principală. Din turn se pot admira împrejurimile orașului Faro; se urcă pe o scară foarte îngustă, în spirală, cu 80 de trepte de piatră, tocite și alunecoase. Pe platforma din vârf sunt cele 7 clopote și mecanismul ceasului, acesta ferit de curioși într-o carcasă de sticlă.
În interior biserica este formată din trei nave spațioase, despărțite între ele de două coloane magnifice. Paraclisul principal și pereții laterali sunt decorați cu dale din secolul al XVII-lea, importante pentru că plăcile, azulejos, din Capela Nossa Senhora do Rosário au particularitatea de a fi primele care au fost făcute pentru a combate importul plăcilor olandeze, fiind una dintre cele mai notabile din regiunea Algarve. Capelele sunt deosebite, în stilul portughez generat de bogăția aurului brazilian. Timp de peste trei secole la această biserică s-a lucrat aproape continuu, pentru refacerea după imensa distrugere produsă de englezi și de cutremurele repetate. În interior este și mormântul episcopului fondator a cărui statuie este în fața catedralei.
Aparte este și orga de factură germanică, o lucrare realizată în Lisabona după normele marelui producător Arp Schnitger, ce funcționează în această biserică încă din secolul al XVIII-lea, anul 1715. Abia în 1751 i-au fost adăugate ornamentele în stil chinezesc de către un artist din Tavira iar după cutremurul cel mare a fost refăcută de o firmă italiană. Este funcțională și azi.
Capela dos Ossos, este micuță și fără importanță artistică. Datează din anii 1654- 1664.
Clădirea găzduiește o colecție de opere de artă iconice – vase pentru comuniune, veșminte de preoți, figurine de sfinți în cutii de sticlă și alte exponate aparținând Muzeului Catedralei, Catedralicio.
Orele de vizitare sunt 10:00 – 17:30, sâmbătă 9:00 – 13:00, duminica închisă. Uneori este închisă și în timpul programului de vizitare, pe ușă fiind un anunț cu scuzele pentru vizitatori și specificația că în interior se fac rugăciuni. Vizitarea costă 3.5 €/pers și în bilet sunt incluse vizitarea muzeului și urcarea în turn. Biserica nu are condiții de vizitare pentru persoanele cu handicap locomotor iar parcarea este interzisă în zonă (este o parcare imensă gratuită ceva mai departe, bună și pentru rulote, în Largo de São Francisco, foarte curată, sunt și parcări cu plată în apropiere).
Igreja do Nossa Senhora do Carmo
Biserica Fecioara de pe Muntele Carmel, Igreja do Nossa Senhora do Carmo este probabil cea mai căutată biserică din Faro, nu atât pentru măreția artei sale, cât pentru celebra Capela dos Ossos. Clădirea Bisericii Carmo este considerată unică. Se spune că este cel mai bun exemplu de arhitectură din lemn din Portugalia. Se mai numește și Biserica Carmelită sau Biserica celui de-al 3-lea ordin al Fericitei Fecioare Maria din Muntele Carmel. Se află în nordul pieței Sf Petru și se remarcă prin cele doua turnuri gemene în stil baroc.
Biserica a fost construită în 1719, iar fațada a fost terminată după cutremurul din 1755.
Interiorul este destul de întunecos din cauza ferestrelor puține și foarte mici dar se pot admira statuile profeților, altarul măreț din lemn aurit sau lateralele de azulejos alb-albastru care povestesc despre crearea Ordinului Carmelit.
În fața bisericii, în Largo do Carmo, este pavaj cu stema Ordinului Carmelitelor, fondatoarea bisericii. Pe scurt, cele 3 stele reprezintă urcarea credincioșilor pe muntele Carmel iar coroana din piatră galbenă îl reprezintă pe Dumnezeu.
Atracția acestei biserici este un memento mori, Capela dos Ossos, Capela Oaselor, terminată în sec. XIX, anul 1826, destinată să servească drept amintire a lucrurilor simple, sfinte, faptul că viața este trecătoare și că partea materială a omului este reciclabilă. Inscripția de deasupra ușii spune: Para aqui a considera que a este state has de chegar. / Opriți-vă aici și considerați că și voi veți ajunge la această stare.
Ideea transformării cimitirelor mănăstirești în capele de oase a apărut prin sec. XVI când s-a constatat că există prea multe cimitire, multe dintre ele fiind plasate pe locuri strategice pentru apărare sau pe locuri mănoase, bune de agricultură. Ideea aparține călugărilor franciscani din Evora unde erau deja 42 cimitire de călugări.
Capela este închisă la prânz, duminica sau ori de câte ori este sărbătorită Liturghia. Pentru Capela dos Ossos taxa de vizitare este 2 €, biserica însă se viziteaza gratuit. De obicei programul de vizitare se termină la orele 18 vara și 17 pe timp de iarnă.
Capela este decorată cu oasele și craniile a aproximativ 1245 călugări, fixate în mortar pe pereți și tavan, într-o simetrie sinistră. Din păcate multe cranii s-au desprins din zid și nu au fost completate cu altele, așa că în curând vor fi doar zidurile cu puține oase. Întrebarea este dacă se întâmplă să-ți cadă un craniu vechi în cap când o vizitezi, încotro fugi ??
Capela este micuță, doar 8 mp, pe lista capelelor din oase din Portugalia fiind în urma celei din Evora care este celebră, cu adevărat macabră vizual și prin legendele ei. Dar nici cea din Faro nu te scutește de un mic tremur la vederea craniilor înfipte în mortar.
Muzeul Municipal
Muzeul Municipal este unul dintre cele mai vechi muzee din regiunea Algarve și a fost înființat în 1894. Astăzi se află în clădirile fostei mănăstiri Nossa Senhora da Assunção, o clădire istorică, frumoasă. Fosta mănăstire d Nossa Senhora da Assunção, una din cele patru mănăstiri de femei din Algarve, doar femei din familii bogate, a început să fie construită în 1519, pe locurile bogatului și vechiului cartier evreiesc. (Se spune că cea mai prosperă comunitate de evrei din Portugalia a fost în Faro. Doar că în sec. XV, anul 1496, D. Manuel I, emite un edict prin care îi expulza din țară pe evrei dacă nu se converteau la catolicism.) După închiderea ordinelor religioase creștine și nu numai, călugărițele au părăsit mănăstirea în 1836 (vă amintiți că am povestit de Mata-Frades »??), iar clădirile au fost vândute persoanelor private în 1860, astfel că fosta mânăstire ajunge fabrică de prelucrarea plutei. Un secol mai târziu, a fost achiziționată de municipalitatea Faro pentru a instala Muzeul și Biblioteca Municipală.
Muzeul are numeroase colecții de antichități din preistoria locului, din perioada romană numită Calea Romană Algarve, obiecte casnice maure din sec. IX- XII, opere de artă, obiecte liturgice, chiar o colecție de jucării. Toate sunt aranjate cronologic.
Interesant este mozaicul Oceano, care datează din secolul al III-lea și a fost descoperit în 1976 în apropierea gării orașului. Reprezintă un Neptun cam furios.
Muzeul este deschis de marți până vineri între orele 10.00 – 18.00, sâmbătă și duminică între 10.30 – 17.00. Ultima intrare se face cu 30 de minute înainte de închidere. În 2019 era posibilă vizita gratuită duminica până la ora 14, nu știu dacă se mai aplică acum, după pandemie.
Este interesant, merită un popas prin sălile și grădina acestui muzeu.
Parque Natural da Ria Formosa
Ria și nu rio. Rio înseamnă râu pe când ria este o curgere de ape. Ria Formosa n-am reușit să o vedem în inima ei. Am stat puțin în Faro și nu aveam suficient timp să luăm barca și să petrecem câteva ore prin lagună. Din câte mă documentasem și din câte poze am văzut anterior vacanței din Algarve, este un loc interesant pentru cei dornici de plajă și mâncătorii de pește. Are insule sălbatice, fără locuitori, cu plaje neamenajate dar și insule locuite. Dacă vă opriți în Faro mai mult timp, veți da imediat de vânzătorii de bilete pentru bărcile ce străbat zilnic laguna sau puteți cere informații la punctul turistic, acolo unde se fac și programări pentru cei ce doresc observarea păsărilor din lagună.
Se spune că Ria Formosa este de neratat pentru cei ce ajung în Faro. Noi am ratat plimbarea din lipsă de timp. De fapt timp pe care l-am ales pentru o vizită la Albufeira, la frumoasa plajă de acolo. Albufeira este la aproximativ 46 km de Faro, pe șosea. Sunt destule oferte auto sau cu trenul și pentru transportul public.
Albufeira
Aeroportul
N-am văzut aeroportul din Faro deși mi-aș fi dorit să părăsim Portugalia plecând de acolo. Era mai complicat pentru că în toamna lui 2019 n-am găsit niciun zbor direct spre București, doar cu escale prin Germania, făcând cam 8 ore, așa că am optat să revenim la Lisabona și de acolo direct București. Mă documentasem însă și așa am aflat că aeroportul este în afara orașului, la 3.5 km, pe malul oceanului, de fapt al lagunei. Am aflat că singurele legături între oraș și aeroport sunt cu taxiul sau autobuzul (linia 16, între aeroport ⇄ centrul orașului, program 5.20 – 00.10, o călătorie durează cam 20 de minute iar un bilet este încă 2.25 € / adult și 1.50 € /copil. Un taxi face distanța în aproximativ 10 minute, prețul fiind de maxim 15 € (verificați pe site-uri locale, se pare că pandemia și-a făcut bine jocul și prețurile vor crește când începe cu adevărat sezonul de anul acesta).
Faro se poate vizita în 2-3 ore dacă nu mergeți la muzeele oricum puține. De preferat ar fi vizita în mijlocul săptămânii când e mai puțin aglomerat și bisericile sunt deschise (lăcașurile de cult merită vizitate mai ales pentru a înțelege trecutul glorios al Portugaliei, cel la care încă visează, așa cum constatam nu fără temei în alt articol, Muzeul Marinei din Lisabona »?). Dacă aveți mai mult timp la dispoziție și vreți să constatați cât de mică e lumea, mergeți și la Muzeul Regional din Faro unde sigur veți zâmbi văzând că și portughezii, ca și noi, au avut ca mijloc de locomoție și tracțiune Hanomag cu pornire automată la ciomag, adică bieții măgăruși ce trăgeau o căruță pe două roți precum cele din sudul României. Plus costume populare, obiecte tradiționale, multe altele din melanjul folclorului local al Algarve. Ar mai fi de vizitat în afara orașului Milreu, celebrele ruine romane (poate voi localizați zvastica pe unul dintre mozaicuri ?) și Estoi, fost conac, azi hotel de lux dar care uneori se poate vizita. Dacă alegeți o vacanță în Algarve, pentru plajă la Albufeira (Albufeira, frumoasă locația dar foarte aglomerată chiar și în octombrie când încă se făcea baie în ocean) și aveți zbor la Faro, faceți o trecere și prin Cidade Velha Faro.
Dacă nu sunteți dispuși să colindați per pedes străduțele înguste, alunecoase și uneori în pantă, puteți face o plimbare cu trenulețul turistic. Capătul este în zona parcului Manuel Bivar, în centru, o tură completă durează cam 45 min (la noi a durat câteva minute în plus din cauza traficului), prețul anul acesta este ceva mai mare decât acum doi ani, adică 2€/copil și 4€/adult. Scaunele sunt de lemn și sunt cam incomode. Dacă vă place să hoinăriți de voie, traseul cu trenulețul e cam inutil, noi am constatat că văzusem deja toate zonele pe unde ne-a dus. Pentru traseu și alte informații, delgaturis.com/#faro-informacao .
Dacă m-aș întoarce în Faro, în cazul în care aș alege să nu mă complic cu o mașină închiriată, cele mai bune și mai ieftine mijloace de transport ar fi din țară avionul până la Lisabona și de acolo, la doar două stații de metrou de la aeroport, aș lua trenul AP din gara Oriente, având bilet de tren luat online de acasă, în perioada de reduceri. Acolo însă merită închiriată o mașinuță.
Și aș ține cont de »vreme, căci Algarve cea numită Pământul Eternei Primăveri e fierbinte vara dar foarte plăcută toamna. Faro nu face excepție.
Se spune ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea împlini! Îmi doresc să revin în Algarve și să mă plimb prin Ria Formosa dar intrând din Spania, drum terestru, vis ce mi-a fost anulat de pandemie în 2020. Dar încă visez…
Comentarii recente