Continuare de la→?
Una din zilele noastre pe insula Corfu a fost plină, până la refuz dar a meritat. Ne-am trezit devreme pentru a prinde un loc de parcare în centrul Kerkyrei și nu am greșit. Deși alesesem printr-o întâmplare de ultim moment un hotel în Benites, la șosea pentru că era chiar în dreptul stației de autobuz, soțul meu a preferat să mergem cu mașina noastră pentru a putea face și ceva cumpărături. Așa că la prima oră, când grecii, puțini, abia se frecau la ochi în fața cafelelor de pe Liston, noi intram în parcarea ultracentrală. A fost pot pune aproape la fix, într-un sfert de oră parcarea era deja plină și bariera lăsată. Am colindat prin Corfu Town până după amiază, eram rupți dar, în drum spre hotel ne-am hotărât să trecem pe la frumoasa Sissi (era ziua muzeelor și beneficiam de gratuitate, credeam noi. Nu însă și la Achilleion, aveam să aflăm la casa de bilete din stânga porților mari de metal, căsuță care în vremurile de glorie era clădirea telegrafului). Ce a fost bine, noi am intrat ultimii în ziua aceea, am avut două ore la dispoziție, exact cât ne era necesar să vizităm interioarele, terasele dar să privim cu ochiii noștri ceva din măreția pe care o privea Sissi, minunile mării și ale depărtărilor.
Achilleion, ΑΧΙΛΛΕΙΟΝ:
Vreau un palat săpat cu coloane și grădini agățate, protejate de privirile necinstite – un palat demn de Ahile, care disprețuia pe toți muritorii și nu se teme nici măcar de zei. /Sissi

Palatul pe care spuneam că l-a cumpărat împăratul Wilhelm al II-lea din ordinul căruia s-a construit Tronul Kaiserului, a fost ridicat la dorința împărătesei Elisabeth (Sissi) a Austriei, celebră pentru frumusețea ei dar și pentru destinul tragic și viața neîmplinită, nefericire către care a dus-o dragostea, de altfel reciprocă, cu împăratul Franz Josef. Uneori destinul capetelor încoronate nu este deloc de invidiat. Așa a fost și cu cei doi soți, Sissi și Franz Iosef. Deși s-au iubit, restricțiile severe impuse la curte i-au separat, Sissi luând calea pribegiei iar împăratul trecându-și viața între datoria către imperiu și amantele de ocazie. Dar Sissi a fost marea lui iubire, dovedită, a fost alegerea lui dincolo de canoanele curții imperiale și supunerea față de mama sa. Viața împărătesei Sissi este un roman trist, poate cumva destinul unei femei care degeaba a fost frumoasă, poate și deșteaptă, oricum o femeie dârză care a avut parte de ce e mai râu pe plan sentimental ca soție și mamă, chiar dacă bogăția a copleșit-o. Un suflet liber, o mare visătore și iubitoare de oameni care nu s-a putut niciodată supune rigorilor unei mari familii imperiale germane. O biografie interesantă pe care ar fi bine să o frunzărească orice vizitator al Achilleionului.
Despre Achilleion citisem multe materiale bune și foarte bune așa că, ajunși la muzeu, n-am mai luat audioghid.
Dincolo de porțile mari de fier pe care scrie ΑΧΙΛΛΕΙΟΝ pășim pe o alee largă și căutăm să cuprindem cât mai mult clădirea. Nu uităm deși nimeni nu ne-a amintit, să-l mângâiem și noi pe Hermes, pe degetul acela gălbejit ce pare a fi ieșit dintr-un ciorap rupt: după zâmbetul lui rece, e clar, l-am atins, vom reveni aici și vom avea și noroc de bani? Sperăm să-l găsim în același loc unde a fost mutat cu un secol în urmă când a trebuit să cedeze locul lui Ahile murind! Ce tristă e și soarta statuilor, să fie mutate fără rost! Ne înveselește și statuia Viitorului marinar, chipul angelic al unui băiețel cu șapcă marinărească studiind un atlas pe marginea unei bărci. Frumos model a avut sculptorul! Era aproape de apusul soarelui așa că Muzicantul cu kimvale se odihnea, nu ne-a anunțat nimic. Poate dacă veneam dimineața ar fi respectat tradiția antică și ne anunța răsăritul soarelui prin lovirea talerelor de aramă, așa cum o făcea la romani, la greci și la evrei. Poate data viitoare!
Clădirea Achilleion
Clădirea Achilleion este mare, pe trei nivele, în alb și gri, cu terase mari. Poartă o semnătură italiană, Raffaele Caritto. Pe colțuri la primul etaj sunt Centaurii lucrați în marmură iar la etajul doi sunt patru Muze lucrate în bronz. Fiecare muză ține în mâini câte o torță ce pare aprinsă.
Ne îndreptăm spre intrarea principală, susținută de patru coloane mari, albe, nu înainte de a saluta în tăcere gazda rece și tristă, împărăteasa Sissi care-și onorează fiecare turist ce vine aici, prin statuia rece și elegantă din stânga intrării. Admirăm tabliile ușilor mari cu decoruri grecești și pătrundem într-un impresionant hol de primire.
Interiorul
Holul este cel care, la primii pași te amuțește. Mare și totuși foarte cald, primitor deși era vară deși șemineul din marmură neagră de Portofino era rece. Am avut un moment de ezitare căci nu știam în ce parte să privim și să mergem, eram atrași de marea scară ca de un magnet. Dar ne-am impus un pic de ordine.
Am ales prima dată să admirăm Capela catolică aflată în dreapta intrării. O încăpere destul de micuță, decorată în alabastru, marmură și picturi frumoase precum Fecioara cu pruncul ieșind din valuri, cunoscută drept Stella del Mare. Aceasta este copie după pictura cu același nume din Biserica Marinarilor din Marsilia. Se spune că este pictată în urma unei viziuni a împărătesei Sissi. Deasupra acestei picturi se află fresca Judecata lui Isus, momentul întâlnirii cu Pilat din Pont, impresionantă. În capelă sunt expuse și câteva obiecte ce se zice că au aparținut împărătesei, obiecte valoroase prin materialul din care sunt făcute sau prin mesajul transmis, așa cum sunt hainele bisericești primite de împărăteasă de la papa Pius al IX-lea sau vitrina închisă cu obiecte liturgice din aur.
Următoarele camere ce dau din acest hol expun obiecte personale ale împărătesei și familiei acesteia, documente, fotografii, înscrisuri, inclusiv fotografia ucigașului ei, Luigi Lucheni. O cameră este dedicată celuilalt proprietar imperial, Wilhelm al II-lea, aici fiind mobilier ce se spune că i-ar fi aparținut împăratului, fotografii, steme, medalii, obiecte de igienă, porțelanuri fine cu heraldica imperială, multe altele. Obiectul care atrage este un scaun-șa folosit de împăratul german care avea un picior mai scurt și o mână nefuncțională .
Dormitorul împărătesei Sissi este modest, puțin mobilier și un pat mic, îngust. Având în vedere perioadele grele prin care a trecut palatul de când a fost abandonat, mă îndoiesc că acelea sunt chiar toate originalele lucrate de meșterii renumiți din Neapole sau achiziționate de împărăteasă din palatele Borgia. Probabil unele sunt piese adunate din diverse locuri și renovate. Deși se pare că odată terminat castelul, Sissi s-a plictisit de el și a dat ordin ca o parte din mobilier să fie dus și depozitat la Viena și așa să se fi salvat. Ea își dorea un alt castel, la San Remo !! N-a mai apucat, un nebun a pus capăt vieții ei chinuite sufletește. Dar s-a încercat refacerea epocii sec.XIX în castelul-muzeu, încăperile încă sunt sărac mobilate însă statul grec caută obiecte originale să le cumpere.
Statui de zei și alte personaje ale mitologiei grecești sunt răspândite în aceste spații, unele sunt frumoase, interesante, pline de expresivitate.
După o trecere prin camerele de la parter, fără a intra în micul magazinaș ce se află în fosta cameră de fumat, am admirat tavanul cu celebra pictură Cele patru anotimpuri, apoi ne-am apropiat de monumentala scară.





Scara zeilor greci cum a numit-o chiar Sissi, impresionantă, ne atrage prin simbolurile ei. La baza scării statuile lui Zeus ținând fulgerul în mână și având vulturul la picioare iar Hera, soția lui având alături păunul, simboluri ale puterii masculine și devotamentului feminin. Toată scara până sus este ornamentată cu figurine grecești din bronz și cu balustradă de lemn.
Sala de bal de la etajul unu astăzi e goală, rece, impersonală. Rămân o clipă admirând bucățile de perete care sunt lăsate vederii publicului, cu aspectul original, colorat cu model, așa cum era în vremea împărătesei. Parcă undeva în lumea ireală se aud voci, muzică, poate chiar Dunărea Albastră care-i amintea împărătesei de Viena, de țara nostră și de dragostea imensă pe care i-a purtat-o poporul maghiar pentru a cărui bunăstare a făcut ceva compromisuri și care popor o respectă și azi.
La ultimul etaj se află apartamentele soțului, împăratul Franz Iosef și ale fiicei sale ultime, Marie Valerie, copilul imperial maghiar despre care se spune că s-a născut la Budapesta și este rezultatul unui pact cu împăratul pentru a satisface câteva cereri politice ale Ungariei. Nu degeaba poporul maghiar a divinizat-o pe Sissi. Gurile rele spun totuși că Franz Iosef a ajutat-o pe Sissi la construirea palatului și extinderea spațiului exterior dar nu ar fi dormit nici o noapte în acest castel. Te pui cu bârfa, mai ales cea despre alcovul capetelor încoronate?!





Triumful lui Ahile, celebra frescă de la etajul doi a fost lucrată de foarte tânărul pictor Franzv von Matsch în 1892, la cererea împărătesei. Reprezintă momentul când Ahile victorios, nemilos trage în goană trupul lui Hector, comandantul soldaților troieni, în jurul cetății sub privirile îndurerate ale tatălui, regele Priam. Scena reprezintă momentul ajungerii cu cadavrul lui Hector în fața porților Troei. Ahile și-a împlinit răzbunarea, se reîntorsese în acest lung război doar pentru că prietenul său fusese ucis de Hector. (Fresca are un defect despre care s-a mai comentat: deși este în viteză, calul galopează, roata carului nu se învârte ci pare statică. Nu vă luați după unii ghizi și site-uri turistice, pictorul nu s-a sinucis de ciudă și rușine imediat după terminarea picturii, a trăit încă aproape 50 de ani și a avut clienți buni căci o avea în palmares pe celebra Sissi!).
Exteriorul
Dacă interiorul are doar puține elemente care amintesc de trecerea împărătesei Austriei, Sissi, prin aceste locuri, grădina încă păstrează destule statui și aranjamente rămase nemodificate în timp, așa cum au fost ele la sfârșit de sec. XIX. Privim spre mare de pe una din terase și-l vedem din spate pe uriașul Ahile victorios, o statuie din 4.5 t bronz și un Ahile de 5,5 m înălțime fără piedestal. De fapt Sissi vedea în acest loc statuia eroului preferat în ultimele răsuflări ale vieții lui pământene, Ahile murind. O statuie care fusese pusă intenționat la vedere dinspre mare, pentru a-i aminti de moartea fiului Rudolf. Ahile murind este o statuie reușită, îl reprezintă pe eroul grec încercând să-și scoată săgeata otrăvită trimisă din arcul lui Paris, fratele lui Hector, în singurul loc vulnerabil de pe corpul lui Ahile, călcâiul. Era statuia cea mai iubită a împărătesei, o statuie cu multe simboluri dacă ne gândim la legenda ei:
Ahile abia născut a fost dat cu ambrozie, călit în foc și scufundat de zeița mamă în apele râului Styx din Infern, ape care te făceau invulnerabil. L-a ținut însă de călcâi și acolo a fost locul vulnerabil, secret aflat de Apollo. Mesajul este tulburător, atât pentru cei care cred cât și pentru ceilalți: sorții nu i te poți împotrivi, este doar o iluzie să crezi că ești mai puternic decât ea!!

Aranjarea acestor două statui aparține lui Wilhelm al II-lea, cel care a mutat statuia lui Ahile murind mai în spate și a adus aici, în 1909, pe Ahile victorios. Un Ahile care avea coiful și vârful sabiei acoperite cu foiță de aur. Vă dați seama cum strălucea în soare!
Pentru vizitatorii de azi care știu ceva din istoria Greciei și din biografia unei domnii lungi și chinuite, 44 de ani pe tronul unui imperiu ca împărăteasă dar măcinată de depresii ce o făceau un turist veritabil prin Europa și nordul Africii, Sissi a avut și alte locuri amenajate frumos în exteriorul palatului. Peristilul Muzelor, cele nouă statui de muze, una primită cadou și opt cumpărate de Sissi de la vila Borghese din Roma, apoi Galeria Înțelepților cu cele 13 busturi de poeți și înțelepți greci, foarte iubiți de Sissi și ale căror opere sau doar parțial, aceasta le-a citit în original. Dar răspândite prin grădină, atât cât este permis turiștilor, sunt statui de zei greci, Apollo, Afrodita, Artemis și Hermes, apoi cada de marmură a împărătesei, statui mici, fântâna Băiatul și delfinul. Desigur că nu scapă privirii statuia curtezanei Frini, celebră în sec. IV î. Hr. pentru frumusețe dar și pentru meseria ei. Statuia reprezintă momentul când avocatul ei, oratorul Hiperide, o apără în procesul în care era judecată pentru desfrâu iar în finalul discursului îi rupe rochia dezvăluind auditorului adevărul, o Frini creată perfect de natură, o operă de artă reușită peste care suflase cu drag Creatorul dându-i viață, orbit și el de perfecțiunea rară!
Grădina palatului suferă puțin de lipsa florilor frumoase, altfel este destul de curată, sunt câteva locuri unde poți sta să lenevești sau doar să visezi…în trecut!
Pot să spun că am petrecut ceva timp pe malul mării admirând statuia imensă a unui Ahille victorios și întrebându-mă dacă ei, faimoasei Sissi, i-ar fi plăcut. Gândeam la această femeie pe care se spune că a vrut să o cumpere un padișah, uimit de frumusețea ei, se zice cea mai frumoasă împărăteasă dar căreia bogăția nu i-a ajutat; bolile trupești și mintale de care a suferit atât ea cât și fiul Rudolf, consecință a căsătoriilor repetate a verilor din familiile conducătoare ale Europei (chiar Sissi și Franz Josef erau veri buni, mamele fiind surori dar nebunia familiei i-a căsătorit cu dispensă religioasă, căci ce darnică-i biserica în politicile statului), și-au pus amprenta pe destinul ei și al împăratului care o diviniza. Inteligentă, cunoscătoare a multor limbi străine, chiar și ceva română, a lăsat urme și la noi, prin Banat. Ca o paranteză, Sissi a fost de mai multe ori la noi la Herculane pentru tratament. În 1896 a fost ultima vizita pe care Sissi a făcut-o în România, cu ocazia inaugurării canalului navigabil Porțile de Fier, ea a venit alături de împăratul Franz Joseph pe nava ce purta numele împăratului, loc unde s-a dat și marele banchet și unde Sissi a strălucit printr-o eleganță de o frumusețe rară. Apoi au urmat vizitele private ale celor trei familii regale, imperiale, prin tara noastra. Si să nu uităm că Sissi era prietenă cu Carmen Silva, regina Elisabeta, prietenie ca între două poete. A venit apoi 1898 și finalul brutal al vieții ei asa că și vila de la Herculane i-a rămas goală.
Ne-am terminat vizita și ne-am întors spre porțile mari, spre parcare, nu înainte de a ne face o părere: Achilleion este un loc frumos care poate fi vizitat de toți cei care iubesc istoria și încearcă să înțeleagă legile destinului. Ca să-l înțelegi dincolo de partea materială, atât cât mai este ceva original din asta după mult peste un secol foarte agitat de la moartea împărătesei, trebuie să cunoști puțin din viața personajului principal dar și din mitologia greacă. Așa că vă recomand o vizită acolo bine documentată.
Sissi, Moirele grecești și semnul oglinzii
Palatul cunoscut azi drept Achilleion a fost construit de la zero de frumoasa Sissi, după ce s-a îndrăgostit de insula Corfu, la prima sa vizită aici, în mai 1861 când insula Corfu încă mai era sub patronajul englez ca parte a Heptanezului Ionic. Este fascinată de Corfu, mai ales că a locuit în Kanoni, în vila consulului englez, vilă ce mai târziu dar și azi e cunoscută drept Mon Repos. Revine în Corfu de mai multe ori, învață limba greacă, colindă prin locuri istorice și aproape la 30 de ani de la prima vizită, soțul îi cumpără terenurile și începe construirea palatului. La final se cam plictisește de el, vrea să-l vândă dar nu găsește cumpărători. Ultima vizită aici a fost în 1896 și legenda spune că atunci când Sissi se pregătea să plece spre vasul care o ducea acasă la familie, a auzit un zgomot puternic în camera ei. Se spărsese oglinda unui șifonier, aparent fără motiv! Sissi i-ar fi spus doamnei de companie, Ida Ferezny, aceeași care a fost prezentă și în momentul morții împărătesei, că acesta este un semn divin cum că ea, Sissi, nu se va mai întoarce niciodată în acest palat. Așa a fost, profeție, destin, după doar doi ani Sissi moare asasinată de un nebun la Geneva. Moira, destinul ei s-a împlinit!
După moartea frumoasei Sissi
După moartea ei palatul este părăsit de familia imperială. Intră în posesia unei fiice a cuplului imperial care reușește să-l vândă kaiserului german Wilhelm al II-lea în anul 1907 se pare. Este renovat, puțin transformat după gusturile noului proprietar care-și va petrece aici multe vacanțe, mai ales de sărbătorile pascale. Totul s-a terminat în 1914 când a început războiul. Perioada scurtă cât a fost în proprietatea kaiserului a fost benefică atât clădirii cât și insulei. Kaiserul a adus aici un arheolog, Wiliam Dorpfeld, asistentul lui Schliemann, care a făcut ceva cercetări în zona capitalei corfiote obținând rezultate bune.
Părăsit de kaiser care în 1918 a și abdicat, căderea marilor dinastii imperiale în acele vremuri a prilejuit preluarea Achilleionului de militarii francezi și sârbi care au făcut din el spital militar. La terminarea războiului, palatul a fost trecut în patrimoniul statului grec dar între timp a fost jefuit fără milă, din piesele rămase s-au făcut și licitații, plus ce s-a distrus cât a fost spital sau doar cât a stat închis. În timpul celui de al doilea război mondial, nemții au făcut aici un nou spital militar, apoi după război a fost grădiniță și sediul unei firme. În 1962 este închiriat pentru 20 de ani unui cazino, primul cazino din insulă și care a avut mare succes internațional căci tocmai se deschisese și aeroportul din Kerkira. Cazinoul aparținea unei firme germane a lui Hartmann von Richthofen care, prin contract, s-a angajat să facă muzeu la parter. Ceea ce a și făcut, cumpărând la licitație multe din obiectele ce sunt expuse azi în castel și care au aparținut familiilor imperiale germane și austriece. După expirarea contractului, statul grec a plătit pentru piesele achiziționate și a reintrat în posesia Achilleionului pe care l-a trecut imediat în circuitul turistic.



















Palatul are un program de vizitare toată ziua, depinde de sezon, nu a aderat la programul zilelor gratuite de vizitare așa că am plătit 6 €/persoană în ziua muzeelor, fotografiatul a fost gratis. Pentru 3€ se poate lua un audioghid în limbile franceză, engleză, germană, cred că și rusă. Pliantele pe care le-am mai găsit la intrare erau doar în italiană și spaniolă. Există loc de parcare, destul de plin cu autocare când am fost noi deși era doar luna mai. Destul de aproape de Corfu Town – 7 km prin Benites, merită o vizită și un popas în parcurile lui sau în păduricile din zonă.
Drumurile noastre prin insula Dreptane (secera), nu s-a oprit la cele descrise, ci au fost drumuri printre pădurile de pin și chiparoșii falnici, prin mijlocul insulei, pe plaje cu multe pietricele unde doar am admirat întinderile albastre, prin taverne micuțe de care mi-e tare dor. Am ceva locuri în care îmi doresc să revin, să reiau poteci ascunse, miros de pin, tigăile cu pește și pită caldă stropită cu uleiul insulei, să savurez acolo și numai acolo o tzitzibira , berea de ghimbir englezească sau să mă plimb prin una din celebrele lor crame pe care le-am ocolit acum din lipsă de timp și mai ales de al doilea, lipsă de alt șofer (am cumpărat doar de la Ambelonas o sticlă, păcat că doar una da-i cam valoros la preț. Păcat că nu am putut rămâne mai mult acolo decât pentru o prăjitură cu semințe de aur, kumqat).



Insula Corfu necesită cam o săptămână de colindat cu mașina proprie sau închiriată pentru a admira frumusețile ascunse. Se poate face turul insulei și cu autobuzele KTEL, curate, rapide și cu o rețea bună dar nu poți vedea locurile mai izolate


Ne-a plăcut Achilleionul dar parcă nu se compară cu orașul capitală, Kerkyra, acolo unde este obligatoriu să poposești o zi și să-i descoperi o parte din comori, din secrete.
Călătorii frumoase și documentate să aveți!
Continuare→?
Confirmări/Notificări