Mi-am dorit să văd câteva locuri din Grecia prin care nu poposisem, prin unele doar am trecut în goana mașinii, locuri depărtate de cântecul sirenelor care atrage cam 90% din turiști.  După frumoasele zone din jurul Ioanninei pe care le-am văzut în anii trecuţi şi anul acesta aveam deja o oarecare părere și destulă informație, un alt oraș al Macedoniei grecești ne-a surprins plăcut cu istoria și peisajele sale (recunosc, și cu gastronomia)  și acesta este Kastoria.

Am ajuns în Kastoria după un scurt popas la Edessa pe care o știam deja, un loc plăcut vara, mai ales la cascadă dar și pentru micul cartier istoric. Ne-am cazat rapid la hotel Doltso  și am plecat să descoperim orașul blănurilor şi bisericilor ce era pe lista noastră de ceva ani.

Ca să puteți înțelege ce am văzut noi, ar trebui să vă povestesc întâi despre oraș, așezarea și istoria sa.

Spre orașul Kastoria

Kastoria este o regiune în vestul Macedoniei și Traciei grecesti, cu capitala numită tot Kastoria, la aproximativ 40 km de granița albaneză și ceva mai mult dar nu de speriat de a FYROM. Drumul dinspre inima Greciei, îţi dă ocazia să admiri alte creste muntoase din faimoșii munți ai Pindului, zone sălbatice de o rară frumusețe, unde încă era zăpadă pe Verno, locuri unde nu ne-am putut opri din cauza furtunii care ne urmărea și care s-a dezlănțuit abia când mâncam cuminți la o tavernă pe malul Orestiadei!

Venind dinspre Edessa ne-am lăsat conduși de Sophia care n-a acceptat să ne ducă pe drumul lateral pe care-l doream noi, mai sălbatic (apoi am aflat că erau ceva lucrări acolo), așa că ne-a dus pe drumul mai aglomerat și mai drept, frumos și acela.  Intrând în oraș pe str. Grammou pe care am urmat-o până la întretăierea cu strada Meg. Alexandrou pe malul lacului Orestiada, am continuat cu str. Orestiados până la intersecția străzii unde era hotelul nostru despre care v-am povestit deja, plasat în primul din cele două cartiere istorice, Doltso și Apozari.

Kastoria este un oraș foarte vechi al Greciei și din anumite rațiuni strategice, la întemeierea așezării  s-au limitat la zona peninsulară ce se întinde frumos spre mijlocul lacului Orestiada. Aici pe peninsulă este zona istorică și aici ne-am cazat și noi, aici sunt toate clădirile vechi. Orașul are și o parte modernă, spre sud. Acolo n-am avut curiozitatea să mergem, ne-am limitat la limba de pământ ce împarte oarecum lacul în două.

         Lacul Orestiada și peninsula

Kastoria-Orestiada cum este trecut pe hartă,  este un lac destul de întins, nu exagerat de adânc, cam  10 m se spune, n-am avut curiozitatea să-l măsurăm :)). Are însă o vârstă apreciabilă, se spune 10 milioane de ani și în jurul lui s-au așezat oamenii încă din anul 5500 î.Hr.  Aşa grăiesc descoperirile arheologice de la Dispilio, un sat la câțiva km de Kastoria unde s-au decopertat locuințe și artefacte neolitice pe care le-au transformat într-un muzeu (luni închis, uneori și marți). Lacul are pești în adâncuri  și o mulțime de rațe și gâște care sunt destul de civilizate, cunosc tainele semaforului și dărnicia unor oameni, mai sunt scufundaci, pelicani și lebedele elegante care dau un farmec aparte orașului cu aspect patriarhal, plus alte câteva zeci de specii nevăzute de profani ca noi. Numele lacului pornește de la legendarul Orestes-Argos, cel despre care se spune că a comis primul matricid din lume, ucigându-și mama, pe Clytemnestra și pe iubitul acesteia Egist, o poveste ce a inspirat scriitorii și compozitorii de-a lungul secolelor.

 Vă spuneam că orașul vechi s-a ridicat pe peninsulă. De pe malul  estic al lacului este o limbă de pământ care înaintează destul de mult spre mijlocul lacului. Limba aceea este înconjurată de o șosea de aprox. 7 km ce se străbate pe jos, pe bicicletă sau cu mașina (atenție, drumul este îngust începând din dreptul spitalului, majoritar pe două sensuri, destul de circulat; pe o parte e muntele, pe cealaltă lacul fără parapeți la mal).

Peninsula este parțial aglomerată cu case, mijlocul peninsulei nu este locuit deoarece sunt pante abrupte, zonă muntoasă. Dacă priviți de jos cu un binoclu, veți descoperi în stânci câteva grote săpate de om unde cândva sălășuiau  pustnici. Una din grote avea antenă de satelit, cred că pentru întărirea spiritului în lupta cu ispitele…. De fapt nimic nou sub soare, cunosc un lăcaş de cult la noi în ţară şi acolo, la trei călugări sunt trei antene de satelit….

Pe acest petec de pământ au trecut ca invadatori, negustori sau clerici multe etnii care și-au pus amprenta asupra locului:  slavi, sârbi, normanzi, otomani, evrei, nemți, bulgari (aceștia au fortificat chiar cetatea în sec.XIII ), albanezi dar și o comunitate de vlahi!

Orașul bisericilor creștine

        

Muzeul Bizantin este în centrul orașului vechi, în Plateia Dexamenis, are un program oficial de marți până duminică între orele 8.30 – 15.30  (marți la prima oră încă era închis, la fel și Muzeul Costumelor  din apropierea hotelului unde am stat).

Muzeul Bizantin este primul loc unde se merge dacă vrei și ai timp să vezi măcar câteva biserici în interior. Muzeul, am citit pe panou, a fost înființat în anul 1989 pentru a adăposti icoanele vechi bizantine aflate în biserici, cele mai multe la Sf. Ștefan. Din cele 450 de icoane din sec. XII – XVII aflate în colecțiile muzeului, azi doar 38 sunt expuse publicului.   Despre școala de pictură bisericească locală, despre icoanele aduse de la școala cretană și despre tot ce ține de iconografia creștină, sunt materiale pe net. Vă voi arăta câteva din bisericile pe care le-am văzut, așa cum am zis, doar pe dinafară căci ușile erau bine ferecate. Într-o bisericuță mică, foarte veche, pe care am descoperit-o în spatele unui platan, pe niște trepte, luni dimineață am văzut prin geam resturile lumânărilor de la slujba de seară, încă ardeau aproape de altar deși biserica era închisă.                    

  Biserica Panagia Kumbelidiki sau Kastriotisi, din sec. IX, este singura biserică din oraș care are cupolă, de aici venind și numele căci în turcă “koumbes” înseamnă cupolă.

Biserica Sf Nicolae Kasnitzi, sec. XIII

Biserica sf. Anargyroi, a doctorilor fără de arginți Cosma și Damian, sec. X este singura care mai păstrează loja separată, cafasul unde stau femeile la slujbă.  Dacă aveți noroc de un oblon deschis, puteți privi prin geam o parte din frescele vechi ale sec. XII. Este una din bisericile mari ale Kastoriei.

Biserica Adormirea Maicii Domnului / Koismitis tis Theotokou din sec. XI

Biserica Sf. Ștefan, sec. XIV, cu o frumoasă împletitură de piatră și cărămidă, probabil având și un mesaj înscris în zidărie, aşa cum au şi bisericile din Nessebar..

Biserica Sf. Atanasie de Mouzaki, ridicată între 1386-1387 după cum spune pliantul, de o familie albaneză care a condus orașul câțiva ani. Se spune că este ultima biserică construită liber, fără restricții, înainte de căderea orașului în mâinile otomanilor.

Aceste biserici treptat și-au pierdut harul, menirea și în zilele noastre sunt tot mai departe de om. Cu acel sic volo al capilor bisericii grecești, devin un loc tot mai puțin folosit pentru rugă și smerenie dar tot mai mult comercial.  Oare de ce?!

Pe munte, cam la 4 km de centrul orașului se află biserica Panagia  Mavriotissa ridicată se pare prin sec. XI și una din cele care a rămas activă mereu, avantajată fiind de locul pe care se află. Acum este mai mereu închisă.

       

Obosiți de urcat și hoinărit pe străduțele întortocheate pe care cu greu poți să le  urmărești pe un traseu prestabilit, ne-am așezat pe niște pietre la umbră, fiecare cum am găsit. Nici nu apucasem bine să deschid telefonul pentru a căuta o informație că un bărbat s-a oprit aproape și, după ce ne-a întrebat de unde suntem s-a pornit să ne dea indicații în vlahă. Cu unele poticniri, am înțeles ce dorea să spună, i-am povestit și noi de etniile din România și ne-am luat rămas bun, plăcut surprinși. N-a fost singurul cu care am vorbit. Rătăcind pe străzi pustii la prima oră, străzi din vârful dealului, am fost strigați și de la balcoane și întrebați dacă vrem informații, căutăm adresă sau altceva. Poate au fost doar amabili, poate ne-au considerat cu ceva interese ascunse, cine știe.

        Comunitatea vlahă din zona Kastoriei a fost foarte puternică de-a lungul timpului. Acum, după cum spunea domnul ce a intrat în vorbă cu noi, s-au împuținat și nu prea mai știu limba.

Orașul blănurilor și blănarilor

Unul din cele mai vechi orașe ale Macedoniei vestice, Kastoria cum se numește azi, a fost preț de câteva secole cel mai renumit pentru atelierele de blănuri de kastoras (greacă)/ castor, nurcă în special. De aici se crede că i se trage și numele, deși sunt și variante legate de Castor, fratele lui Polux, ce locuia un timp în munții din apropiere și folosea luciul lacului drept oglindă.

Oraşul a fost celebru sute de ani pentru prelucrarea blănurilor scumpe în special. Gurile rele spun că așa au dispărut castorii din zonă. Și acum este un centru recunoscut, se zice că micul orășel are cam 500 făbricuțe și ateliere specializate în prelucrarea blănurilor care azi vin din Canada și nordul SUA. Nu mă întrebați de prețuri, n-am intrat în aceste magazine deși sunt destule pe str. Megalo Alexandrou dar în afara unor papuci de casă sau un ornament inutil pentru chei, cardul meu s-ar fi simțit tare prost de l-aș fi folosit acolo. Adevăratele blănuri se negociază în alte părți decât magazinașele centrale și foarte mult dacă știi rusește…

Când ți-e foame și sete prin Kastoria

Cum stomacul îşi cerea depturile lui, am ales să mâncăm în prima zi pe malul lacului Orestiada. Priveliştea era frumoasă, Restaurantele au toate mese peste drum, pe trotuarul de pe marginea lacului, Ospătarii sunt într-un permanent marş peste stradă şi printre maşini, aducând comenzile sau debarasând mesele. Duminică după amiază când am ajuns în oraş, era foarte aglomerat aici, abia am găsit o măsuţă liberă după ce am parcurs întreaga promenadă de două ori. Localnicii se respectă, aşa ca toţi grecii, seara ies la terase. Din păcate, când mâncam, vântul s-a înteţit aşa că am terminat şi noi mai repede, mesele, umbrelele s-au strâns, unii clienţi s-au mutat în incinta localurilor. Am servit aici aperitive greceşti, peşte şi souvlaki, pită caldă cu arome şi uleiul de măsline, plus 200 ml tsipouro, o carafă de 1 l vin roşu şi o limonadă. Totul a costat 24 € pentru două persoane. Nu pot spune că a fost ceva aparte calitativ dar nici rău, obişnuit pentru zonele turistice grecești.

A doua zi soţul a ochit o tavernă aproape de locul nostru de cazare. O curte mare, cu mese şi ceva baldachine care să te ferească de soare. Şi cu pisici, e de la sine înţeles în Grecia dar nouă ne plac. Ne-am aşezat în curte dar ploaia chiar ne-a gonit în local. Bine a făcut !

O sală frumoasă cu două separeuri,  un interior nu foarte mare dar deosebit de curat, plăcut, într-o casă veche renovată. Familia era în plină activitate, mama la bucătărie, tatăl aducea din beci şi cămară iar băieţii pe post de ospătari şi primitori de marfă. Vorbitori de engleză, amabili, iuţi la servit.  Am comandat acelaşi tzatziki de care nu mă satur la greci, salată grecească, eu berbecuţ la rotisor şi soţul porc, ambele având incluse cartofii prăjiţi şi ceva legume. Plus pâinea, limonada cu mentă eu şi tsipouro plus 1 l vinul casei, soţul. Sincer, n-am mâncat nicăieri în Grecia un berbecuţ mai bine făcut ca aici. Se topea în gură precum îngheţata, avea nişte arome ….Nici friptura de porc nu era mai prejos. Pâinea de două feluri, caldă, aromată! N-am reuşit să terminăm tot dar pâinea n-a rămas în coş ci în geanta mea iar resturile de friptură au fost pregătite, sub zâmbetele patronilor,  pentru pisicile de afară. Ghinionul lor, dispăruseră aşa că am plecat cu cărniţa şi a beneficiat un căţel … urban, Raco! Nota de plată oficială, 35 €. Am plătit după tradiţie şi atunci ne-au întrebat dacă vrem din partea casei cafea. Am refuzat, băusem deja dar am primit mere cu scorţişoară. Am fost încântaţi de această tavernă, din păcate a doua zi dimineaţă am părăsit oraşul, micul dejun la hotel Doltso era bun şi îndestulător, deci n-am avut ocazia să ne mai întoarcem aici.

Pe strada principală în zona istorică nu sunt decât două sau trei magazinaşe mici care vând apă minerală, bere. sucuri, fructe şi alte nimicuri alimentare. Preţurile sunt obişnuite, nu exagerează, nu sunt preţuri de oraş turistic ci mai degrabă cele pentru loclnici. Am luat şi noi apă minerală, bere şi alune, sincer nu-mi mai amintesc cât am dat pe ele dar ştiu că mai puţin decât am plătit câteva zile mai târziu pe aceleaşi produse în Komotini.

Legenda lui Kekrops

Și nu v-am spus una din legendele locului. Dacă vedeți că înoată în lac o făptură ciudată, jumate om, jumate șarpe, nu dați cu pietre, este bietul Kekrops cel născut sub pământ, întemeietorul legendar al Atenei, pe care zeița l-a învins și i-a luat cetatea deși Poseidon l-a ajutat cât a putut (una din variantele poveștii). S-a refugiat aici și a făcut acel zid puternic de apărare a peninsulei, ghidurile îi zic “zidul kekrops”, înlocuit prin sec. V de împăratul bizantin Iustinian I, doar Kastoria devenise ultimul bastion vestic al imperiului. Omul-dragon iese și el la suprafață din când în când să asculte știrile de la centru ori să scape de vre-un scufundac!

Kastoria călătorului obișnuit

Nu aș putea să indic un traseu prin partea istorică a orașului. Așa cum am spus, sunt străzi în pantă, pietruite, înguste și trecerea de la o stradă la alta se face urcând mult, foarte multe trepte pietruite sau pante și ești tentat să cauți o altă posibilitate mai lină. Partea istorică este un adevărat labirint de străduțe și alei de legătură, cum altfel când a fost sute de ani ocupată de turci. Hoinărind ad libitum însă, găsești monumente dedicate eroilor, statui, mici lăcașuri, case de locuit interesante, sunt foarte multe bănci pe care poți sta să admiri lacul chiar de sus, multe taverne în special pe malul Orestiadei. În drumul nostru am găsit și monumentul ridicat pe locul unde au fost adunați evrei și deportați, după unele voci nu s-ar fi întors nici unul din lagărele hitleriste, după alții au scăpat 38. Sunt statui ale scriitorilor, eroilor lor, unele neîngriiite și cu informații doar în greacă. Panourile pentru informarea turiștilor însă sunt scrise în greacă pe o față iar pe partea opusă sunt și în engleză, franceză și germană, unele.

Distanța București – Kastoria este, și pe la Kulata și pe la Makaza, de aproximatv 900 km, diferența între cele două rute este nesemnificativă acum. Dacă vă doriți o pauză într-un orășel liniștit, cu mult aer curat sau unde puteți pescui alături de localnici, Kastoria este locul. Este totuși interzis scăldatul în apa lacului și de aceea nu există plaje.

Am constatat la fața locului că și în zona istorică sunt multe locuri de cazare dar și în afara orașului sunt adevărate resorturi. Multe dintre ele sunt specializate pe turismul dedicat blănurilor și la capitolul acesta m-am amuzat căci se pot achiziționa două feluri de excursii tematice, desigur tema fiind blănurile: excursii mai ieftine dar ești obligat prin contract să pleci cu o “blăniță” plătită de tine desigur sau poți alege o excursie mai scumpă unde vizitezi ateliere, mergi la prezentări dar nu ești obligat să cumperi ceva.  

Cum aș recomanda Kastoria?  Un loc liniștit, nicidecum pentru cei ce vor multă zarvă în jurul lor și multă atmosferă artificială. Este un oraș unde poți fi oprit pe stradă de localnicii mai vârstnici și întrebat de unde vii (pe noi ne-au oprit de trei ori), este un loc unde natura te înconjoară la propriu, aerul este plăcut și unde poți mânca după poftă, excelent,  în tavernele unde localnicii se întâlnesc seara sau mai comercial puțin la terasele de la malul lacului dar este și locul unde sigur dai ceva jos din kilogramele în plus dacă-ți dorești să urci pe străduțele frumoase până la ultima casă ori mai sus spre mânăstirea Profitis Ilias de unde priveliștea peninsulei și lacului este superbă. Sau poți să te plimbi de-a lungul lacului câțiva km și chiar să vizitezi peștera Dragonului. Pe drumurile de munte, frumoase și sălbatice, poți întâlni țestoasele care încearcă să mărească pasul la apropierea mașinii, în zadar însă.

Există parcare publică la baza peninsulei, foarte vizibilă pe google maps dar sunt și câteva parcări subterane pe care le-am descoperit întâmplător şi unde preţurile sunt mici în comparaţie cu cele din Salonic ori Kavala, cam 1 € ora sau 4 – 5 € pentru 24 ore . Atenţie însă, parcările subterane pe lângă care am trecut, au o intrare în pantă destul de accentuată. Se poate însă parca gratis pe malul lacului în alveolele speciale sau lateral pe străduțe în dreptul caselor goale.                             

Pentru cumpărături diverse, la intersecția străzilor principale Grammou cu Meg. Alexandrou este, ca punct de reper, Parcul Olimpiakis. Este zona unde găsiți sigur patru farmacii (atenție căci condițiile de eliberare a unor anumite medicamente sunt mai dure decât la noi, verificat obligată fiind), găsiți două bănci, ATM-uri și case de schimb valutar, plus centru comercial destul de slăbuț.

Și dacă ajungeți acolo, cei ce iubiți animalele, nu uitați de Raco / Vagabondul, unul din cei doi câini maidanezi ai orașului. Nu vă speriați că stă mult lungit, nu-i bolnav, dacă-i oferiți o bucățică de ceva bun, o va savura tot lungit pe o parte, încet, apoi se va ridica alene, îți va mulțumi în felul lui de lingău și face cu tine câțiva pași.  Probabil că are în codul lui genetic o genă ceva din perioada când orașul s-a numit Dioclețianopolis, după cotropitorul roman ce mânca întins pe pat!

Dacă nu v-a plăcut ce am scris despre Kastoria, coşul de gunoi de mai jos este gol, așa că nu faceți mizerie pe străzi sau și mai grav în lac. Aruncați povestea în acest coș din ciocul pelicanului sau în altele de prin oraș!

%d blogeri au apreciat: